Zilele acestea se împlinesc 40 de zile de când medicul și omul de cultură Valeriu Bistriceanu a părăsit această lume, trecând în eternitate. Cel ce avea să fie un mare animator cultural și un medic dedicat cu toată ființa sa pacienților de pe meleagurile buzoiene s-a născut la data de 7 februarie 1955 în municipiul Piatra Neamț.
Cum nimic nu este întâmplător în viață nici pentru dr. Bistriceanu nu a fost altfel. Provine dintr-o familie de intelectuali, tatăl, Traian, era avocat pledant, iar bunicul patern a fost dascăl de biserică. Clasele primare și liceul le-a urmat în Piatra Neamț, iar cursurile Facultății de Medicină „Gr. T. Popa“ din Iași le-a absolvit în anul 1981. În anul 2003 a obținut titlul de doctor în medicină al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București. Înainte să devină el însuși autor de cărți, a fost un mare iubitor al artelor, un sprijinitor al talentelor, indiferent de vârsta acestora. După anul 1990 a înființat Fundația „V. Voiculescu“, iar în anul 1998 a înființat Grupul Școlar Postliceal Sanitar „V. Voiculescu“ Buzău.
Atât de mult l-a iubit pe „doctorul fără de arginți“ încât a vrut să-i ridice acestuia o statuie în municipiu. Refuzul autorităților nu l-a descurajat și a continuat să-i cinstească memoria și opera marelui poet de la Pârscov. Așa se face că a organizat și desfășurat timp de 17 ediții Concursul Național de Creație Literară pentru Elevi și Studenți „V. Voiculescu – Arc de suflet peste timp“. La aceste manifestări de prestigiu au participat mulți dintre cei mai valoroși autori români, inclusiv membri ai familiei marelui isihast. Fiind permanent între creatori și iubindu-l atât de mult pe V. Voiculescu, în anul 2003 a publicat lucrarea „Sfinții doctori fără de arginți“.
A urmat o carte, apărută în două ediții, dedicată prichindeilor, „Din lumea poveștilor – Povestioare pentru suflete nevinovate“. Ultima sa carte, apărută cu puțin timp înainte de marea trecere, prevestind totul cu mult sânge rece, o reprezintă volumul de versuri „Saltul în veșnicie“. La plecare, în revista „Sănătatea buzoiană“, cunoscuta ziaristă Nina Neagu scria: „Lumea medicală buzoiană este în doliu. S-a stins o lumină, dar spiritul său rămâne candela aprinsă peste timp, prin tot ce a fost și a făcut într-o viață, ca medic, ca Om.“ Pentru toate acestea și încă multe nespuse și neștiute merită recunoștința noastră și o pioasă amintire.
Saltul în veșnicie
M-am trezit dimineață
Că vreau să zbor,
Să mă înalț în albastrul cerului,
În seninul infinit.
Mi-am pus aripile lui Icar
și fără să mă uit înapoi
Am pășit grăbit în veșnicie
Să-l întâlnesc pe Iisus.
Îngerul
Se făcea c-am ajuns în Rai.
Au început să-mi crească aripi.
M-am uitat nedumerit în jurul meu.
Oare unde va trebui să zbor?
Doamne cât te iubesc!
De ce trebuie să plec?
Vrăjitoarea
Pe cale, am întâlnit o vrăjitoare.
Mi-a promis o ardere veșnică
dar m-a mințit.
Flacăra din candela vieții mele
abia mai pâlpâie.
Uleiul e pe sfârșite.
Ce bine că nu am crezut-o.
Absurdul
Copilul a început să vorbească.
Și-a ridicat privirea spre cer.
Tată, l-am citit pe Franz Kafka,
pe Eugen Ionescu și alții
și chiar nu știu ce să mai cred.
Ce este absurdul?
O țară în care ticăloșii se plimbă
în libertate și oamenii cinstiți sunt
băgați în pușcării insalubre!?
Nume fără cruce
Doamne, i-ai spus lui Lazăr,
Ia-ți crucea ta și umblă!
Acum că m-ai chemat
în împărăția ta și m-am trezit
cu un nume fără cruce.
Dă-mi Doamne o cruce,
te-am implorat.
Crucea ta e pe o carte,
mi-ai răspuns.
ți-am mulțumit și am pornit
pe drumul veșniciei.
La vânătoare
Doamne mi-ai poruncit
„Să nu ucizi!“
Nu iubesc vânătoarea
Nu-mi place să ucid.
Dar Tu mi-ai dat crucea ta
Drept armă și m-ai trimis
La vânătoare de draci.
Doamne iartă-mă!
A început să-mi placă
Vânătoarea de draci.
Puterea
Te rog, Doamne, nu-mi da cât pot duce.
Nu vreau să trec prin viață ca melcul.
Dă-mi Doamne, puterea să zbor în înaltul
cerului, să-ți pot vedea chipul, să-mi adap
sufletul din Fântânile Raiului.
Trecerea
Cineva mi-a furat aripile
și m-a lăsat pieton.
Calea spre Marea trecere
A rămas o banală trecere
De pietoni fără capăt,
Cu marcajul cam șters.
Boala
Brusc, mă trezesc în alt univers
Pe un pat de spital ruginit și șchiop
În așternuturi jegoase și rupte
Cu miasme de mucegai.
Orizontul, un zid alb scorojit.
Cad în genunchi în fața icoanei
Cu chipul tău singurul lucru frumos
Din acel univers
Prin rugăciunea mea fierbinte
Mă înalț sus, tot mai sus.
Moștenirea
Am avut un vis minunat.
Se făcea că Domnul Iisus m-a întrebat:
– Fiule ce să-ți dau să lași moștenire?
Cere-mi orice!
Aș vrea Doamne un nume pe o carte.
Din clipa aceea
Inima mea a îmbrăcat haina bucuriei
și sufletul meu trăiește în Paradis.
Țara
Freamăt de codru
Vuiet de valuri
În calea cărora stați voi
Lichele ordinare
Ne-ați întunecat orizontul
Ați furat speranța copiilor
Scursuri politice
Zoaie la masa istoriei
Nu uitați
«Poporul nu e tagma jefuitorilor».
Dorință
Doamne, cât mi-aș dori
Cum e în CER să fie și-n
MORMÂNT.