Doi tineri urmăreau cetățeni „turmentați“ și-i deposedau de bani și bunuri

  În urma activităților desfă­șurate, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Buzău au identificat, miercuri, doi tineri din municipiul Buzău, în vârstă de 19 și respectiv 15 ani, bănuiți de comiterea unui furt și a unei tâlhării. Faptele au fost sesizate poliției în luna mai de către persoanele vătămate, doi bărbați în vârstă de 45 de ani și respectiv 31 de ani. Din cercetările efectuate a reieșit că cei doi tineri, profitând de neatenția și de faptul că victima, în vârstă de 45 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice, ar fi sustras din buzunarul acesteia portmoneul cu bani și documente. De asemenea, la sfârșitul lunii mai, cei doi ar fi profitat de aceleași împrejurări și în cazul victimei de 31 de ani, aflată sub influența băuturilor alcoolice,     i-ar fi sustras telefonul mobil și o sumă de bani, după ce inițial au imobilizat-o. Furtul a fost surprins însă de camere de supraveghere din zonă și astfel polițiștii au reușit să dea de urma făptașilor. În urma probatoriului administrat de polițiști, față de persoana de 19 ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, iar pro­curorul de caz a decis să îl pună sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 60 %, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.