Cum a rămas Primăria fără organigramă pentru a doua oară

  Tribunalul Buzău a suspendat, miercuri, și cea de-a doua organigramă a Primăriei Buzău, adopta­tă de Consiliul Local în pri­măvara acestui an, și, implicit, efectele preavizelor pe care polițiștii locali angajați în condiții dubioase de fosta administrație Boșcodeală le primiseră, tot pentru a doua oară.

  În fapt, polițiștii locali concediați pentru a doua oară au atacat în instanța de Contencios Admi­nistrativ două hotărâri ale delibe­rativului municipal, respectiv pe cea care prevede abrogarea Ho­tărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru aprobarea organigramei, numărului de personal și statului de funcții din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru anul 2016 și pe cea privind aprobarea organigramei, numărului de personal și statului de funcții din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru anul 2017; în ultima hotărâre nu este prinsă și Direcția de Poliție Locală care, între timp, a devenit instituție de interes public cu personalitate juridică distinctă, a cărei organigramă include doar numărul legal de polițiști locali, 138. Ei au cerut, de asemenea, suspendarea apli­cării acestora până la judecarea pe fond a cauzei.

  Primăria Buzău se află, iată, pentru a doua oară în jumătate de an, în postura de a rămâne fără organigramă și de a funcționa cu una anacronică, ce nu mai cores­punde politicilor publice ale noii administrații. De asemenea, municipalitatea va continua să plă­tească, cel puțin până la judecarea apelului împotriva hotărârii de miercuri a Tribunalului, salariile tuturor polițiștilor locali.

  „Nu este o înfrângere a mea, este o înfrângere a tuturor buzoienilor. Plătim 4 milioane de euro în plus și toată lumea vrea asfalt, asfalt, asfalt. De unde să iau banii?“, a comentat primarul Constantin Toma la emisiunea „Sens Direct“ de la Focus TV, unde se afla în direct în momentul în care Tribunalul Buzău a făcut publică decizia.