Final de sezon fericit pentru Stejarul Buzău. În ultimul meci din actuala stagiune, finala mică a campionatului Diviziei Naționale de Seniori, rugbiștii buzoieni au învins-o pe Știința Petroșani, într-o partidă găzduită de cel mai mare stadion de rugby din țară, „Arcul de Triumf“ din Capitală.
După un meci tensionat, cu răsturnări de scor, jucătorii lui Costică Merșoiu s-au impus cu 17-14, după ce, la pauză, echipa din Petroșani se afla în avantaj, 6-3. Pentru Stejarul au punctat Nicu Baboiu, care a reușit un eseu, netransformat, și Teodor Nițu, care a transformat nu mai puțin de patru lovituri de pedeapsă.
A fost al treilea succes stagional la rând pentru buzoieni în fața adversarilor de sâmbătă, după cele două victorii înregistrate în turul și returul sezonului regulat. Surpriză de proporții în finala mare, unde marea favorită, CS Năvodari, a fost învinsă cu scorul de 25-26 de Bucovina Suceava, formație ce a promovat în SuperLigă.