I-ați văzut pe scena de la „Românii au talent“, unde anul acesta au reușit să ajungă până în semifinale, fascinând toți membrii juriului și spectatorii cu o artă mai puțin obișnuită.
Kurt si Iulia sunt actori și, de câțiva ani, au început să facă artă cu baloane de săpun. Iulia Benze este o româncă din Carei care a studiat la Royal Central School of Speech & Drama din Londra. Cei doi s-au cunoscut în 2013, în Londra, la o audiție pentru „Faust“, spectacol regizat de Kurt. Iulia a obținut atunci rolul Margaret și, de atunci, au început să colaboreze și au creat noi spectacole. La sfârșitul anului 2013, au devenit un cuplu. În tot acest timp, au avut spectacole în Europa, dar și în Australia, Malaezia sau Quatar. Fiecare act artistic al celor doi este la fel de important pentru ei, indiferent că joacă în mediul rural sau în cadrul celui mai mare festival de teatru din lume.
Cei doi pot fi văzuți luna aceasta și la Buzău, pe scena Teatrului „G. Ciprian“ unde, pe 11 iunie, vor prezenta spectacolul „Plouă cu baloane“. Spectacolul de la Buzău va avea două reprezentații, una de la ora 10,00 și cea de a doua de la ora 12,00, reprezentația fiind dedicată atât copiilor, cât și părinților.
„Există un anume lucru, un aspect misterios legat de baloanele de săpun, care implicit trezește în fiecare dintre noi acea vârstă a copilăriei, acea iubire, prea des uitată, pentru viață în toată măiestria ei. În toată fragilitatea și durata lor scurtă, baloanele de săpun reprezintă o metaforă a propriei noastre existențe, prin care putem, de fiecare dată, să privim lumea în care trăim printr-o nouă și optimistă perspectivă. Sperăm ca spectacolele noastre cu baloane de săpun să fie pentru cei mici călătoria către o altă lume, o lume a unei adevărate magii, a unor personaje excepționale și a unei entuziasmante experiențe“, transmit cei doi artiști, care pe scenă sunt personajele Dr. Bubble și Milkshake.
Pentru bilete și rezervări la spectacolul de la Buzău sunați la telefon 0740.496.561.