UPDATE: Trupul neînsuflețit al medicului Anca Marinescu a fost depus miercuri, pentru aproximativ o oră, în holul Spitalului Județean pentru ca toți cei care i-au fost colegi să-și poată lua rămas bun. Ea va fi înmormântată în București.
Medicul de familie Anca Marinescu, care asigura de ani buni linia de gardă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, a decedat marți după-amiază, în urma unui infarct. Medicul a fost găsit în stop cardio-respirator la locuința sa comuna Scutelnici. Medicului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla acasă împreună cu o cumnată. Totul s-a întâmplat în jurul orei 14.50. Imediat după apelul dat de apropiați la 112, două echipaje de la SAJ Buzău au fost direcţionate către domiciliul medicului. Ulterior a ajuns şi medicul Adrian Zoican, şeful UPU Buzău, pentru a încerca resuscitarea victimei.
Medici de la Ambulanță și de la UPU Buzău au încercat zeci de minute să o salveze pe colega lor, însă fără rezultat, în final fiind declarat decesul. Dr. Anca Marinescu avea 52 de ani, era medic de familie la Scutelnici și efectua de ani buni gărzi la UPU Buzău.