Unul dintre cei mai apreciați pictori români contemporani vine joi, 1 iunie, la Buzău, cu ocazia vernisajului expoziției ce va fi găzduită la Galeriile de Artă „Ion Andreescu”. Este vorba despre Ștefan Pelmuș, despre ale cărui lucrări de referință s-a spus că reușesc să creeze o lume-metaforă în care creștinismul şi esoterismul se întâlnesc.
„Ştefan Pelmuş e un artist extrem de rafinat, bun şi greu de egalat pentru că abordează o tehnică a celor mai rafinaţi zuvravi. La el te izbeşte virtutea de a fi un meseriaş excepţional şi toată această grafie specială şi semnificativă, dialogul între culturile creştine şi paleocreştine ce creează pe suprafaţa pânzei un spectacol pe care nu îl vezi la nimeni. Ştefan Pelmuş e un artist cu puternică personalitate şi, de aceea, se bucură de respectul colegilor lui şi a publicului în general”, spune despre artist Gavril Ţărmure.
Vernisajul expoziția de pictură a artistului Ștefan Pelmuș este programat joi, 1 iunie, de la ora14.00.