O nouă minivacanță începe la finalul acestei săptămâni, iar CFR Călători a luat o serie de măsuri pentru a adapta capacitatea de transport la nivelul întregii rețele feroviare. Astfel, pentru zilele libere prilejuite de 1 Iunie și de Rusalii, CFR a anunțat suplimentarea cu 8.000 de locuri pentru pasageri, față de perioadele obișnuite.
Suplimentările vizează cele mai solicitate trenuri care au destinațiile Brașov, Sibiu, Cluj, Constanța, Iași, Satu Mare, Timișoara. De asemenea, și personalul feroviar va fi suplimentat, iar casele de bilete vor funcționa la capacitate maximă acolo unde solicitările vor fi numeroase. Pentru a evita aglomerările, pasagerilor li se recomandă să-și planifice din timp călătoriile cu trenul, având posibilitatea de a achiziționa bilete cu anticipație, online, de la automatele XsellKiosk din gări, automatele ZebraPay, de la distribuitori autorizați sau direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR.
Totodată, studenților li se recomandă să acceseze agenția de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie București și la casele de bilete dedicate lor și marcate vizibil în spațiile din holurile marilor gări.