Caravana națională de promovare a Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), astăzi la Buzău

   Seria evenimentelor inițiate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru promovarea la nivel național a Programului Operațional Capacitate Administrativă POCA 2014-2020 continuă cu acțiunea care se va desfășura astăzi, 18 mai, la Buzău.

   Este vorba despre un eveniment ce face parte din suita celor de tip caravană, lansate la nivel național, pentru susținerea POCA și care are loc la Sala de conferință a Hotelului Pietroasa, unde vor participa reprezentanți ai autorităților de management, ai instituțiilor administrației publice locale și din sistemul judiciar.  

   În cadrul evenimentului de astăzi de la Buzău se vor prezenta tipurile de intervenții care pot fi susținute în cadrul POCA, aspecte ce pot fi întâmpinate de beneficiarii programului, precum și de cei ai diverselor etape de elaborare și depunere a proiectelor finanțate, precum și promovarea rezultatelor programului.

   Pentru perioada 2014-2020, POCA beneficiază de o alocare financiară în valoare de 553,19 milioane de euro din Fondul Social European. Pot obține finanțare prin acest program autoritățile și instituțiile publice centrale, locale, de la nivelul județelor și municipiilor, autorități locale beneficiare de investiții teritoriale integrate (ITI), autorități  administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituții de învățământ superior acreditate și de cercetare, Academia Română, instituțiile din sistemul judiciar.

   Evenimentul se derulează în cadrul proiectului „Sprijin pentru activitățile de publicitate, informare și comunicare ale AM POCA, cod SIPOCA 38” și vizează transmiterea optimă a informațiilor relevante în acest sens, pentru asigurarea unei utilizări cât mai eficiente a fondurilor alocate.