Primul-ministru Sorin Grindeanu a avut, vineri după-amiază, la Caragele, o întâlnire tehnică de lucru cu conducerea Ministerului Energiei și a companiei Romgaz Mediaș, pe tema perspectivelor de dezvoltare ale zăcământului descoperit în zonă. Au fost prezenți în județul Buzău, alături de premier, ministrul Energiei, Toma Petcu, și ministrul Economiei, Mihai Tudose, președinții celor două camere ale Parlamentului – liderul Partidului Social Democrat Liviu Dragnea și liderul Alianței Liberalilor și Democraților, Călin Popescu Tăriceanu – precum și președintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu.
De asemenea, delegația guvernamentală condusă de premierul Sorin Grindeanu a vizitat obiectivul Grupul 4 Caragele al Romgaz Mediaș, format din grupul de colectare a gazelor produse de sondele 4, 5, 6 Caragele, stația de uscare gaze și stația de măsură gaze. Discuțiile s-au axat pe importanța deosebită a acestei descoperiri, ce contribuie la independența energetică a României și cu potențial pentru existența unor noi de zăcăminte de același tip. În acest an, Romgaz intenționează să foreze șase sonde în acest zăcământ, dintre care trei sunt deja în funcțiune, investițiile ajungând la suma de 40 de milioane de euro. Punerea în producție a acestui zăcământ va presupune investiții de circa 140 de milioane de euro, destinate, printre altele, și lucrărilor de foraj de sonde pentru confirmarea creșterii potențiale a volumelor disponibile în acest perimetru. Zăcământul urmează să fie pus în producție de către Romgaz în anul 2019. În același an ar urma să fie pus în funcțiune și gazoductul BRUA.
Ca urmare a proiectelor de explorare și a testelor de producție derulate în anii 2011–2016, în iunie 2016 Romgaz a descoperit în complexul structural Caragele, lung de circa 35 de kilometri, o importantă acumulare de gaze naturale la adâncimi între 1.500 și 4.000 de metri. Acumulările de gaze au valori de circa 25–27 miliarde metri cubi, cu potențial de creștere în urma evoluției explorării, putând asigura consumul întregii țări pe o perioada de 2-3 ani.
,,Cea mai importantă descoperire din anii de după Revoluție“
Sorin Grindeanu a declarat că descoperirea zăcământului onshore de gaze naturale de pe platforma Caragele este cea mai importantă de după Revoluție, putând asigura independența energetică a României pentru aproape doi-trei ani: ,,Am ținut azi să vin, și cu alți colegi din Guvern, la Caragele, la această nouă exploatare, una foarte importantă, care se va dezvolta în anii următori, de 25- 27 miliarde metri cubi de gaz, cea mai importantă descoperire din anii de după Revoluție. Dacă ar fi să discutăm doar din acest punct de vedere, ar asigura, doar ea, independența energetică a țării noastre timp de doi-trei ani. Sigur că îmi doresc să încurajăm – și aici vorbim și despre o companie sută la sută românească, Romgaz, nu că ar fi avut prea mare importanță acest lucru – astfel de acțiuni din două perspective: în primul rând pentru a asigura independența energetică a țării noastre, un lucru extrem de important, și în al doilea rând ne dorim ca, și prin dezvoltarea altor proiecte energetice, ca România să devină un hub energetic regional. Acestea sunt două lucruri extrem de importante, și aș încheia prin a spune că trebuie să ieșim din acest cerc vicios, un cerc dat, până la urmă, de neputința noastră din acești ani de a expolata resursele naturale. De prea multe ori doar am spus și nu am știut să expolatăm aceste lucruri, avem o țară bogată care, atunci când vine vorba de a exploata resursele naturale, bogățiile acesteia, nu am știut să le valorificăm în folosul cetățenilor. Eu sper ca acest semnal pe care astăzi îl transmitem și noi, ca și Guvern, și Parlamentul României, să fie unul important pentru această industrie”, a spus premierul Grindeanu.
,,Să nu fim doar o țară care arde gazul la figurat și la propriu“
La rândul său, Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că zăcământul de gaze de pe platforma Caragele este evaluat la un preț minim de aproape patru miliarde de dolari, fiind o descoperire care dă posibilitatea Românei să devină ,,un jucător important pe piața gazelor din regiune și nu numai“: ,,Romgaz ne-a prezentat aici cea mai mare descoperire pe care o companie românească a făcut-o pe rezerve de gaze din România, o rezervă care înmagaznează, pe primele estimări, 30 miliarde metri cubi, și posibilitate de exploatare undeva la 27 miliarde metri cubi; la consumul mediu anual, ne-ar ajunge, probabil, trei ani, dacă am expolata doar de aici. Este un depozit evaluat, la un preț minim, undeva aproape de 4 miliarde de dolari, o descoperire foarte importantă care a trecut de faza de explorare, suntem acum în faza de exploatare și livrăm, chiar astăzi, aproape 100.000 metri cubi în rețeaua națională de gaze, o descoperire care dă un potențial foarte mare nu doar economiei românești, ci și posibilitatea ca România să devină un hub pe piața gazelor, un jucător important”, a spus ministrul Energiei, Toma Petcu.
Și ministrul Economiei, Mihai Tudose, a declarat că România va deveni un exportator și că, dacă își joacă ,,cum trebuie cartea, va deveni un hub energetic important pe zona Balcanilor“, el adăugând că speră ca ,,această abundență de energie de pe piață să atragă prezența unor actori importanți în petrochimie” și ,,să nu fim doar o țară care arde gazul la figurat și la propriu“.
Întrebat de jurnaliști dacă România va ajunge să exporte gaze naturale, ministrul Economiei și-a manifestat speranța că acest lucru se va întâmpla, având în vedere că o dată cu descoperirea zăcământului de la Caragele, din județul Buzău, se poate vorbi despre o ,,supraproducție, cu ghilimele de rigoare“: ,,Vorbim de două componente: o componentă de siguranță energetică națională, dacă azi avem producție internă care e aproape similară cu consumul, iar cu această nouă descoperire începem să vorbim despre o supraproducție, cu ghilimele de rigoare. Dumnezeule, am ajuns și în această situație care va avea cel puțin două efecte: începem să jucăm pe export și începe să se echilibreze piața, că nu mai joacă niciun agent economic în disperare de a găsi gaze. Teoretic, este un imbold foarte bun pe zona de competitivitate. România va deveni un exportator și, dacă ne jucăm cartea cum trebuie, va deveni un hub energetic important pe zona Balcanilor (…) Speranța Guvernului este ca această abundență de energie de pe piață să atragă și prezența unor actori importanți în petrochimie, să nu fim doar o țară care arde gazul la figurat și la propriu, să facem petrochimie, să producem îngrășăminte, mase plastice și haine“, a mai spus ministrul.
Mihai Tudose a declarat că sunt multe localități care nu au gaze și unde oamenii își doresc să aibă, însă există și situații contrare, dând ca exemplu comune din județul Brăila, unde s-au tras gaze, dar locuitorii au renunțat apoi din cauza facturilor mari. Localitățile din apropierea zăcământului de gaze naturale din județul Buzău nu sunt alimentate cu gaze, oamenii încălzindu-și locuințele cu lemne.