Un jandarm buzoian și-a pierdut viața într-un accident rutier produs luni după-amiază pe DN2 E85, în afara localității Sinești.
Ionuț Irimia, în vârstă de 45 de ani, se întorcea de la București împreună cu mama lui, ambii fiind pasageri în mașina condusă de un buzoian de 42 de ani. În jurul orei 17,30, un tânăr, de 24 de ani, din județul Suceava, în timp ce conducea un autoturism din direcția Urziceni către București, în afara localității Sinești, ar fi derapat și ar fi pătruns pe contrasens, izbindu-se violent de mașina cu care se deplasau cei trei buzoieni. Impactul a fost fatal pentru bărbatul de 45 de ani care a decedat pe loc. Mama acestuia, în vârstă de 69 de ani, pasageră în același autoturism, și conducătorul auto de 42 de ani, precum și un tânăr de 26 de ani, din județul Bacău, pasager în autoturismul care ar fi pătruns pe contrasens, au fost răniți. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de Poliția din Ialomița pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Ionuț Irimia era angajat al Serviciului de Pază din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău și se bucura de o reputație bună printre colegi și superiori.