Ieri, 7 mai, la Buzău s-a dat startul Campaniei naționale „Vaccinarea salvează vieți“, pe fondul creșterii alarmante a numărului de boli infecțioase la copii și o rată a acoperirii vaccinale tot mai scăzute în România, sub 75 la sută.
Această amplă acțiune educațională și de informare, inițiată de către Asociația Pro Imunizare, Societatea Națională de Medicina Familiei și Societatea Română de Microbiologie, are ca obiective informarea corectă, prin intermediul dovezilor științifice și expertiza medicilor, convingerea celor reticenți cu privire la beneficiile vaccinării, care reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenție a unor boli infecțioase grave.
Campania „Vaccinarea salvează vieți“ a început printr-o conferință de presă găzduită de Primăria Buzău, la care au participat Constantin Toma, primarul municipiului, dr. Anca Drăgănescu, președintele Asociației Pro Imunizare, dr. Gindrovel Dumitra, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, dr. Carmen Scântei și dr. Ioan Drăgușin din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău, alături de medici de familie din municipiu.
Reprezentanții autorității locale, inițiatorii campaniei și reprezentanții DSP Buzău au subliniat importanța derulării acestei acțiuni naționale de informare și de educare permanentă despre vaccinare și acest tip de imunizare în școli. În acest sens, Constantin Toma a declarat că are în vedere, alături de indicatori economici, de performanță și luarea în calcul a indicatorilor de sănătate în raportările primite de la școlile din județ. „Educația, atât pentru părinți, cât și pentru bunici, este foarte importantă, chiar vitală pentru a crește obiceiuri sănătoase și pentru a lua cele mai bune decizii“, a spus primarul Buzăului, urându-le inițiatorilor succes în derularea Campaniei „Vaccinarea salvează vieți“.
Potrivit precizărilor făcute de dr. Carmen Scântei, coordonator al programului național de vaccinare în cadrul DSP Buzău, „media acoperirii vaccinale în județul nostru este sub 90 la sută, însă pentru unele tipuri de vaccin procentele sunt mult mai mici, fapt care ne îngrijorează. Medicii școlari pot avea un rol foarte important în procesul de vaccinare, dificultățile cele mai mari fiind în acest caz la copiii de 14 ani, în special cei din mediul rural“.
Nu există nicio legătură între vaccinarea ROR și autism
Reprezentanta DSP Buzău a subliniat faptul că există un număr mare de părinți informați greșit și care trebuie convinși cu dovezi științifice în legătură cu beneficiile vaccinării. Acest lucru a fost evidențiat și de medicii de familie prezenți la eveniment, care au declarat că, în ultima perioadă, se confruntă tot mai mult cu refuzul multor părinți de a-și imuniza copiii prin vaccin, speriați de posibile efecte negative ale acestora. Dr. Gindrovel Dumitra, reprezentantul Societății Naționale de Medicina Familiei, a subliniat, la rândul său, că teama acestei categorii de părinți este nefondată și că „nu există nicio legătură între vaccinarea ROR (n.r., Rujeolă Oreiona Rubeolă) și autism. Vaccinarea este sigură și eficientă. Există studii recente care susțin aceste lucruri și pot fi consultate. Din nefericire, am fost nevoit să stau de vorbă cu părinții unor copii care și-au pierdut viața, iar sentimentul de vinovăție al acestora este cumplit. Dreptul copilului la sănătate este superior deciziei părintelui“.
Cele mai grave consecințe ale scăderii semnificative a acoperirii vaccinale și a numărului mare de boli infecțioase la copii sunt evidențiate de epidemia de rujeolă declarată oficial în România din toamna anului trecut, în luna mai 2017 ajungându-se la 5.290 de cazuri semnalate în 38 de județe și 24 de decese. Până la momentul actual, la Buzău au fost confirmate opt cazuri de rujeolă și, din fericire, niciun deces.
Concursuri, ateliere creative și lecții despre cum pot lupta copiii cu bacteriile
Tot ieri a avut loc și primul eveniment din cadrul acestei campanii lansate la Buzău, respectiv „Împreună creștem obiceiuri sănătoase“, desfășurat în Parcul Crâng.
Acest eveniment interactiv a reușit să stârnească interesul multor buzoieni, părinți și bunici veniți cu cei mici la plimbare și care au participat în număr mare la discuțiile cu specialiștii prezenți. Copiii au avut ocazia să participe la concursuri, ateliere creative, dar și la un exercițiu de prevenție, alături de adulți, care au primit materiale informative.
Cei mici au participat la o lecție prin care au învățat cum să „se lupte“ cu virusurile și bacteriile, apoi au asistat la spectacolul de teatru „Scufița Roșie“, pus în scenă de acrița Ioana Ginghină și Miniart Show.
După Buzău, următoarele orașe în care va ajunge Campania „Vaccinarea salvează vieți“ sunt Bacău și Constanța.