Peste 150 de persoane au fost prezente, pe 26 aprilie, la expoziția organizată de filiala Uniunii Artiștilor plastici din Buzău la Galeriile „Căminul Artei“ din București. Evenimentul a adus pe simeze 100 de lucrări de pictură, sculptură, grafică și artă decorativă, realizate de artiștii buzoieni, și s-a bucurat de prezența a numeroși oameni de cultură: scriitori, pictori, profesori la Universitatea de Artă etc.
Expoziția a fost atât o pledoarie pentru arta locală, cât și pentru brandurile tradiționale buzoiene, invitații având ocazia să savureze covrigi de Buzău și cârnați de Pleșcoi.
Printre cei care au fost alături de membrii UAP Buzău cu ocazia vernisajului s-au aflat scriitorul buzoian Florentin Popescu, artiștii Corneliu Vasilescu, Costin Neamțu (soțul reputatei Cella Neamțu), Vasile Pop Negreșteanu, Viorel Grimalschi, reprezentanți ai conducerii UAP România (președintele Petre Lucaci, Gheorghe Dican și Răzvan Caratănase), studenți la Arhitectură și Universitatea de Artă, absolvenți ai Liceului de Artă „Margareta Sterian“.
„A fost cu adevărat o seară buzoiană în Capitală. Am avut plăcuta surpriză să constat că, deși în aceeași seară erau programate în București vreo zece expoziții, cei mai mulți oameni de artă au preferat să nu își mai onoreze invitațiile pentru a rămâne alături de noi. Foarte mulți s-au atașat de Buzău după participarea la Bienala «Ion Andreescu» și au mărturisit că vor să participe la viitoarele proiecte de creație desfășurate la noi. Expoziția artiștilor plastici din Capitală a fost posibilă datorită Consiliului Județean“, a declarat președintele UAP Buzău Valeriu Șușnea.