Utilizatorii rețelei de autostrăzi și drumuri naționale au de acum posibilitatea de a realiza o serie de operațiuni, printre care plata rovinietei și a taxei de pod (peajului), prin intermediul unui portal lansat recent de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Este vorba despre portalul www.erovinieta.ro, prin care se pot realiza operațiuni precum achitarea tarifului de utilizare, respectiv rovinieta, a tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre de la Fetești – Cernavodă, respectiv peajul, cu ajutorul cardului bancar, verificarea valabilității acestora, precum și a numărului de treceri efectuate prin secțiunea stației de taxare de la Fetești pe benzile marcate e-tarif.
De asemenea, tot prin intermediul acestui portal se poate realiza gestionarea unei flote de vehicule, ce permite achitarea și verificarea facilă a rovinietei și peajului. O parte dintre operațiunile menționate se poate realiza doar dacă utilizatorul își crează un cont valid pe portalul www.erovinieta.ro.
Utilizatorii care achită prin intermediul cardului bancar rovinieta respectiv peajul prin acest portal nu vor suporta costurile comisionului de tranzacționare sau alte costuri asociate tranzacțiilor online, acestea fiind suportate de către CNAIR. Astfel, costul total al rovinietei/peajului achitat prin intermediul noului portal este cel reglementat de legislația în vigoare.
Plățile efectuate prin portalul menționat, care a fost dezvoltat de către Asociația Altimate SRL – UTI Grup SA în baza unui contract pentru colectarea tarifului de trecere prin mijloace electronice, sunt securizate și se realizează în baza contractului încheiat între CNAIR și Garanti Bank.
CNAIR le recomandă utilizatorilor de autostrăzi și drumuri naționale ca, înainte de a desfășura acțiuni pe noul portal, să citească secțiunea Termeni și condiții, unde vor găsi detalii cu privire la efectuarea operațiunilor incluse.