Un militar buzoian, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit mort, miercuri dimineață, în unitatea militară 2525 – Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” de la Breaza, județul Prahova, unde se afla în misiune.
Andrei Câmpeanu locuia în Potoceni și era angajat al Batalionului 3 Geniu din Mărăcineni. Tânărul se afla în misiune la Liceul Militar din Breaza de câteva zile, scrie reporterbuzoian.ro. Miercuri dimineață, în jurul orei 04:30, colegii l-au descoperit pe băiat inconștient și și-au anunțat superiorii. Din păcate, militarul decedase deja. Urmează să se stabilească cauza decesului care ar fi putut surveni cel mai probabil unui infarct.
„Fruntaşul Câmpeanu Andrei din Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru” Buzau, aflat în misiune la U.M. 02525 Breaza, a decedat miercuri, 26 aprilie, în jurul orei 04.30. Decesul a survenit în timpul somnului, medicii chemaţi de către camarazi, să acorde primul ajutor, constatând decesul militarului. Evenimentul este cercetat de o comisie constituită la nivelul unităţii şi de către Parchetul Militar Ploieşti. Colectivul Batalionului 3 Geniu „General Constantin Poenaru” este alături de familia greu încercată a camaradului lor, fruntaşul Câmpeanu Andrei Iulian, care, la numai 23 de ani a plecat prea devreme dintre noi„, informează Ofițerul cu relațiile publice al Batalionului 3 Geniu „General Constantin Poenaru”.