Patru buzoieni, premiați la faza națională a olimpiadelor de Lectură și Limba și Literatura Română

   Rezultate bune pentru elevii buzoieni la faza națională a olimpiadelor școlare.

   Petruț Dinu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „B.P.Hasdeu“, a obținut locul al II-lea la faza națională a Olimpiadei Lectura ca Abilitate de Viață (OLAV), care s-a desfășurat anul acesta la Bistrița, în perioada 19-22 aprilie. În urma rezultatului obținut, buzoianul va face parte din lotul României la Olimpiada Internațională de Lectură. Petruț a fost pregătit de profesorul Ionel Banu. Tot la Olimpiada de Lectură, buzoianca Maria Teodora Lăcrămioara Rotărescu, elevă în clasa a VIII-a la Școala ,,G.E. Palade“ a obținut premiul I (ceea ce îi garantează participarea la faza internațională a olimpiadei), iar Maria Miruna Răducan (clasa a  V-a, Școala 11), mențiune.

   OLAV reprezintă un concept inedit, care a oferit o nouă perspectivă asupra lecturii, devenită o abilitate de a te integra și de a te coordona în viață. A fost inițiat de profesoara Monica Halaszi din Bistrița și a devenit, în scurt timp, una dintre cele mai importante olimpiade desfășurate la noi.

   Alte premii au fost obținute de buzoieni la faza națională a Olimpiadei de Limba și Li­teratura Română, desfășurată în perioada 19-22 aprilie la Deva. Este vorba despre Ana Simionescu-Smreciu, elevă în clasa a V-a la Școala nr. 11, și Miruna Răducan, elevă în clasa a VI-a la aceeași școală. Ambele buzoience au obținut premiul II la Olimpiada de la Deva. De asemenea, Maria Teodora Lăcrămioara Rotărescu a obținut mentiune.