Dumitru Balica, din nou la conducerea RAR Buzău

   Începând de miercuri, reprezentanța Registrului Auto Român are un nou șef, după ce inginerul Mugur Măciucă, aflat la conducerea instituției în ultimii ani, a fost înlocuit cu Dumitru Balica, inginer în cadrul RAR Buzău, cel care a condus, pentru o perioadă, societatea Trans Bus.

   Este pentru a treia oară când Balica – fost membru PNL și, ulterior, PDL – ajunge la condu­cerea RAR Buzău, cele două momente în care a fost schimbat din funcție (2008 și 2011) lăsându-se cu scandaluri de presă.

   Iată ce scria ,,Evenimentul Zilei” în anul 2008 despre Dumitru Balica: ,,Epurările politice din cadrul Registrului Auto Român nu s-au terminat, spun șefii altor reprezentanțe din țară. Cel din Buzău, membru PD, și cel din Satu-Mare – susținut de PD – se simt și ei «în vizorul> directorului general al RAR, liberalul Ovidiu Crăpătureanu. Unul e sătul de controale și nu i-a fost aprobat nici în ziua de azi concediul de odihnă legal pe 2007. Celălalt s-a trezit – în timp ce era în concediu – cu un locțiitor neanunțat, trimis de la București. Crăpătureanu susține că «e o boală a PD, care încearcă să scoată totul pe latura politică> (…)  Ca și colegii lui demiși de Ovidiu Crăpătureanu, despre care EVZ a relatat, șeful reprezentanței buzoiene a RAR, Dumitru Balica, spune că directorul general al RAR i-a cerut telefonic să se retragă din funcție și, pentru că a refuzat, a primit controale «de la centru> începând din luna iulie. Deși verificările au scos la iveală doar «greșeli ­ine­rente>, șeful RAR Buzău a fost chemat cu insistență la «cercetare disciplinară> și evaluare profesională. Într-una dintre invitațiile pentru evaluare, Balica era anunțat că va susține și o probă practică – omologarea unui vehicul rutier sau certificarea ­au­tenticității unui astfel de vehicul. «Asta nu intră în fișa postului de șef de reprezentanță>, spune Balica, «pentru asta e necesară pregătire specială>, iar în Contractul Colectiv de Muncă scrie că «examinarea va avea ca obiect activitățile prevăzute în fișa postului>. Pentru că nu găseau motive să îl demită, cei de la «centru> au fabricat o sesizare, bănuiește Dumitru Balica: un cetățean, Ștefan Goicea din comuna Pârscov, a primit un răspuns de la RAR-RA București, semnat de Crăpătureanu, pentru o reclamație pe care n-a făcut-o. Goicea a declarat pentru EVZ: «N-am făcut nicio plângere la RAR! Anul trecut am cumpărat un Peugeot și l-am trecut pe firmă – probabil că de-acolo au avut datele mele și au întocmit ei o plângere în numele meu!>. Din documentul primit de Goicea de la RAR-RA lipsesc numărul de înregistrare a presupusei plângeri și data la care ar fi fost primită la RAR. Lupta șefului RAR Buzău pentru a-și păstra postul nu s-a terminat, el se așteaptă în continuare la «șicanări>, pentru că «presiunea permanentă exercitată de șase luni asupra mea (…) se datorează faptului că sunt membru PD>“. 

   În anul 2011, a urmat un nou episod, relatat de ,,Șansa Buzoiană”: ,,De exemplu, la RAR Buzău funcția de șef este deținută de inginerul Dumitru Balica, susținut de PD, care, însă, a fost și liberal. În actuala conjunctură, Balica ar putea fi schimbat, dar lucrurile nu sunt clare. Ca urmare, în interior s-a declanșat o luptă aprigă pentru preluarea funcției de director. Iar cea mai la îndemână soluție pentru ­eli­minarea adversarilor este scriso­rica anonimă. Pe numele unui pretendent au fost expediate redacțiilor plicuri în care omul este acuzat de toate relele din lume. La fel și la partid. Iată, așadar, o fațetă extrem de nedorită a luptei pentru funcții care radiază și către mediul politic”.