Generalul de brigadă dr. Adrian Soci, condus astăzi pe ultimul drum la Drobeta Turnu Severin

• Locțiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica“ din Buzău s-a stins din viață în Noaptea de Înviere

   Trecut în neființă fulgerător și mult prea devreme, fostul comandant al Brigăzii 9 Mecanizată „Mă­rășești“, generalul de brigadă A­drian Soci va fi condus astăzi pe ultimul drum de familie, apropiați, dar și de camarazii care vor să își ia rămas bun așa cum se cuvine, de la un om de înaltă ținută.

   Trupul neînsuflețit al genera­lu­lui a fost depus la capela casei mortuare Palesina, din Drobeta Turnu Severin, oraș în care își va dormi somnul de veci.

   Miercuri, de la orele 13,00, cor­tegiul funerar va părăsi capela funerară pentru a merge la Biserica Catolică „Sfântul Anton“, unde, de la ora 14,00, va fi oficiată slujba religioasă. În jurul orei 15,30, cortegiul funerar va ajunge la Cimitirul Catolic din Drobeta Turnu Severin unde va fi înmormântat cu onoruri militare.

   Generalul de brigadă Adrian Soci a încetat din viață în noaptea de 15 spre 16 aprilie, după ce, cu o săptămână în urmă, suferise un atac cerebral și intrase în comă. Fostul locțiitor al comandatului Diviziei 2 Infanterie Getica din Buzău a fost internat la Spitalul Militar Central, unde însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i ameliora starea de sănătate. Adrian Soci avea 52 de ani.

   Generalul Adrian Soci a fost un militar extrem de apreciat. Aces­ta s-a remarcat în special în misiunile externe la care a luat par­te, în Afganistan, în 2005 și 2008, el fiind și decorat pentru me­ritele sale deosebite de președinte­le României, de șeful Statului Ma­jor General, dar și de Organi­za­ția Tratatului Atlanticului de Nord.

   Din octombrie anul trecut, ge­ne­ralul Adrian Soci devenise loc­ții­torul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica“ din Buzău.

   Marți, la Comandamentul Diviziei 2 a avut loc un moment de re­culegere și un serviciu religios de pomenire a generalului de brigadă Adrian Soci:

   „În aceste momente de adâncă durere, pentru familie, cuvintele sunt de prisos. Nici cele mai frumoa­se vorbe nu pot alina tristețea din sufletele familiilor, colegilor și prietenilor care au pierdut pe ci­neva drag.

   Om adevărat, familist convins, un profesionist desăvârșit, a plecat la ceruri lăsând în urmă un ma­re gol în inimile camarazilor și fa­miliei.

   Camaraderește și sufletește, întregul personal militar și civil din cadrul Diviziei 2 Infanterie «Ge­tica» își exprimă deplina compasiune față de familia îndoliată, greu încercată de dureroasa pierdere“.

Un militar de elită

   Generalul Adrian Soci s-a năs­cut la 25 martie 1965, în localitatea Săbăoani, județul Neamț.

   Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri activi „Nicolae Bălcescu“ Sibiu (1986) și al Facultății de Comandă și Stat Major Trupe de Uscat (AISM) din cadrul Universi­tății Naționale de Apărare (UNAp) (1994), ofițerul de carieră Adrian Soci a absolvit mai multe cursuri de specializare în țară și în străinătate: Curs de perfecționare a pregătirii ofițerilor pe linie mobilizare, personal și evidență efective la Corpul 3 Armată „Mihai Viteazu“ (iulie 1998); Curs de perfecționare a abilităților de comunicare în limba engleză, organizat de Canadian Force Language School – (Det.) Borden – Ontario (Canada) (ian.-iun. 2006); Curs postuniversitar de conducere în Managementul Educațional al Resurselor Apărării și Achizițiilor în cadrul UNAp (oct. 2008 – febr. 2009) și Colegiul de Apărare NATO de la Roma (Italia) (febr.-iul. 2009). În 2010, a obținut titlul de doctor în științe militare.

   De-a lungul carierei militare a îndeplinit, pe rând, funcțiile: comandant pluton și comandant companie la U.M. 01027 Piatra Neamț și U.M. 01630 Drobeta Tur­nu Severin (1986-1992); comandant batalion în cadrul Regimentului 114 Mecanizat Rahova (1994-1995); șef birou pregătire pentru luptă în Batalionul 115 Infanterie/Brigada 114 Infanterie Moto (1995-1997); șef stat major la Batalionul 115 Infanterie/Brigada 114 Infanterie Moto (1997-2000); șef al personalului în Comandamentul Brigăzii 114 Infanterie Moto (2000-2002); ofițer 2 Birou planificare operații/Secția opera­ții/Comandamentul Corpului 1 Armată Teritorial „Ioan Culcer“ (2002-2004); comandant al Bata­li­onului 300 Infanterie Mecanizat „Sfântul Andrei“ (1 mart. 2004 – 1 oct. 2009); comandant Batalion Manevră, misiunea ENDURING FREEDOM TO Afganistan (ian.-iul. 2005); comandant Batalion Manevra, misiunea ISAF III TO Afganistan (ian.-iul. 2008); șef de stat major al Brigăzii 9 Mecani­zată „Mărășești“ (1 oct. 2009 – 5 dec. 2013); comandant al Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești“ (5 dec. 2013 – 26 oct. 2016). Din 26 octombrie 2016, îndeplinea funcția de împuternicit locțiitor al comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica“.

   Pentru merite deosebite, ge­ne­ralul de brigadă dr. Adrian Soci a fost decorat cu mai multe ordine, medalii și diplome: Semnul ono­rific în Serviciul Patriei pentru 20 de ani de activitate, conferit prin Decretul nr. 1214 din 1 noiembrie 2006; Virtutea militară în grad de cavaler, Decretul nr. 1091 din 15 august 2004 (cu însemne pentru militari); Emblema de Merit a Forțelor Terestre, Decretul nr. 504 din 5 august 2008; Bronze Medal a SUA, în 2005, oferită de comandantul Brigăzii „BRON­CO“, col. Petersen Jason; Virtutea militară în grad de cavaler, Decretul nr. 745 din 27 iulie 2008 (cu însemne pentru război); Medalia „NATO – non article five“, acordată în Afganistan, 2008; Emblema de Onoare a SMG conform SPD 22 din 8 octombrie 2009.

   Era căsătorit și avea un copil.