Toma: „La Seul se livrează apă pentru o populație cât jumătate din România la un preț cu 50% mai mic decât la Buzău“

   Aflat într-o vizită de documen­tare în Asia de Sud – organizată de Ministerul de Exter­ne și Asociația Municipiilor din România -, primarul Constantin Toma a revenit pe rețeaua de socializare Facebook cu o nouă postare privind „viața în Coreea de Sud“, țară aflată în primele 12 economii ale lumii.

   „Astăzi vă prezint un mic raport despre viața în Coreea de Sud, cu un PIB de 1.556 miliarde de dolari, fiind în primele 12 eco­nomii ale lumii, având o supra­fa­ță de 40% din suprafața Ro­mânei și o populație de 51 mi­lioa­ne de locuitori. Această țară este un model de dezvoltare economică, plecând în anii ‘60 de la o săracie lucie. Prima vizită a fost în capi­ta­la Seul, la TOPIS (centrul operațional care coordonează și gestionează traficul metropolei cu peste 10 milioane de lo­cu­itori), de unde se supraveghea­ză, în timp real, toate mijloacele de transport de suprafață și de subteran. Toate cele 8.000 de autobuze sunt dotate cu camere de luat vederi, iar printr-o aplicație specială, utilizatorii se pot co­necta la sistem, folosindu-se de telefoanele mobile“, a scris, pe pagina sa oficială de Facebook, primarul Toma.

   El face și o comparație în­tre prestația furnizorului de apă din capitala sud-coreeană și cea a Companiei de Apă Buzău, în ceea ce privește numărul de angajați și tarifele practicate: „A doua vizită a fost una de documentare, la una din cele șase stații de tratare a apei din Seul. Numai această stație livrează apă pentru o populație de 1,7 milioane de locuitori, printr-o rețea de 13.697 kilometri. Această stație este deser­vită de 81 de oameni cu șefi cu tot, iar prețul apei este de 0,58 dolari/mc, la mai puțin de jumătate din prețul apei potabile de la Buzău. Numărul total de angajați al Companiei de Apă din Seul (care cuprinde șase sta­ții de tratare a apei și patru sta­ții de epurare) care deservește un număr de utilizatori egal cu ju­mătate din populația Ro­mâniei este mai mic decât nu­mă­rul de angajați de la Compania de Apă Buzău, calitatea apei este fară cusur, ei îmbuteliind anual peste 21 milioane de sticle pe care le vând“, spune Constantin Toma, care a mai vizi­tat, în Provincia Gyeonggi-do, la Pan-Gyo Tehno Valley, așa-numita „Silicon Valley“ a Coreei de Sud, unde s-a dezvol­tat cel mai mare cluster global de inovații din întreaga țară.

   Primarul Buzăului vorbeș­te despre sprijinul din partea guvernului și al autorității locale pe care îl acordă ideilor de afaceri: „Guvernul, împreună cu Consiliul Local, sprijină oamenii cu idei pentru a le pune în practică. Am văzut aici produse de nivel mondial care se duc mult și pe export, plecând de la aceste start-up-uri sprijinte de stat. Astfel, în 2016 firmele care au început ca start-up-uri, numai în această provincie au avut o cifră de afaceri de 70 de miliarde de dolari, în timp ce industria auto a avut 50 de miliarde de dolari sau cea de telefoane și produse electronice de mili­arde de dolari. Iată că se pot produce miracole economice numai cu forțe locale, fără investitori străini! Trebuie să recreem sistemul, să punem mai mult accent pe educație și să municm cât mai mult și cu folos! Și în Japonia și în Coreea de Sud am văzut foarte multă muncă, educație și curățenie“, a mai scris pe Facebook primarul Constantin Toma.