Cum vor fi ajutate firmele românești să se promoveze în străinătate

   „Sprijinim producătorii ­autoh­toni! Alături de colegii din PSD am votat adoptarea proiectului de lege privind instituirea programului de susținere de la bugetul de stat a internaționalizării operatorilor economici români pentru perioada 2017-2020”, a scris deputatul  social-democrat de Buzău Marcel Ciolacu pe pagina sa oficială de Facebook.

   Este vorba despre programul de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare de la bugetul de stat, un nou instrument de promovare individuală a întreprinderilor mici și mijlocii, adoptat în luna ianuarie de guvern, prin ordonanță de urgență, și votat, marți, în Camera Deputaților, având sprijinul nemijlocit al parlamentarilor social-democrați.

   „Grupul parlamentar al PSD susține producătorii autohtoni, între măsurile care se pot lua în beneficiul acestora numărându-se și crearea de programe prin care pot participa, cu sprijinul statului român, la târguri și expoziții internaționale pentru a promova produsele românești. Astfel, social-democrații au votat în ședința de vot final care a avut loc marți, 4 aprilie, pentru adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020”, se precizează într-un comunicat de presă al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaților.

   Noul act normativ, adoptat de Camera Deputaților, prevede instituirea, pentru perioada 2017-2020, a programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, în acest sens fiind susținute următoarele tipuri de activități: participări indivi­duale la târguri și expoziții internaționale, precum și la misiuni economice organizate în străinătate, crearea identității vizuale a unui operator economic român, participări la cursuri de pregătire în țară și străinătate, realizarea de site-uri pe internet etc. Scopul programului este de a facilita accesul pe piețe externe a producătorilor autohtoni. Sumele pentru realizarea acestui program sunt alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, iar pentru anul 2017 suma este în valoare de 40.000.000 lei. Alocația financiară nerambursabilă se acordă sub forma unui ajutor de stat de minimis și este în cuantum de maximum 50.000 lei anual/beneficiar, fiind destinată unui număr de 500 de beneficiari anual. Noua lege stabilește, totodată, și criteriile pe care un operator economic trebuie să le respecte pentru a fi inclus în programul gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Produsele românești, apreciate în întreaga lume pentru savoarea și naturalețea lor, trebuie promovate atât pe piața internă, cât și peste hotare, pentru ca România să aibă cu adevărat o economie competitivă și sănătoasă în context european, internațional.