Buzoian din Smeeni, escroc versat în Austria

   Un bărbat de 28 de ani, din Smeeni, pe numele căruia autoritățile din Austria au emis un mandat european de arestare pentru comiterea mai multor înșelăciuni, a fost depistat acasă de polițiștii din Buzău.

   Luni, polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au pus în executare mandatul european de arestare, emis de autoritățile austriece pe numele buzoianului.

   Cel în cauză a fost dat în urmărire internațională, fiind bănuit că ar fi păcălit mai multe persoane, pe care le-ar fi determinat să-i trimită sume de bani într-un cont deschis pe numele său.

   Bărbatul a fost prezentat magistraților Curții de Apel Ploiești, care au dispus măsura arestării preventive, în ve­derea efectuării procedurilor de predare către autoritățile judiciare austriece.

   Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Buzău.

   Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — Inspectoratul General al Poliției Române.