Așa cum ne-a obișnuit, cunoscutul om de cultură, Al. Oproescu, cel care peste 40 de ani a condus destinele bibliotecilor din Râmnicu Sărat (inclusiv raionul) și Buzău, aduce noi „Contribuții la bibliografia Buzăului și Râmnicului Sărat“ prin publicarea unui consistent volum de corespondență sugestiv intitulat „Epistolar: 1956-2016“. În total 490 de scrisori primite și trimise, adunate într-o carte cu peste 300 de pagini. Între scrisorile primite sunt 90 „despre V. Voiculescu“, atât de la membrii familiei Voiculescu, cât și de la diverse personalități culturale, voiculescologi. Pentru că autorii corespondenței sunt ordonați alfabetic, „bibliotecărește“, prima scrisoare vine de la ieșeanca Aurora Alucăi, atunci documentarist la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu“ Iași, autoare a unei monumentale bibliografii V. Voiculescu, în două volume. În anul 1984, când începe schimbul epistolar, dorea să participe la omagierea scriitorului la centenar, dar a ajuns abia la centenarul Bibliotecii, în anul 1993, pentru că atunci omagierea lui Voiculescu a luat altă turnură. A purtat o bogată corespondență cu Ion Apetroaie, profesor universitar de la Iași, autorul primei monografii Voiculescu, apărută în anul 1975 și lansată la Buzău în vara aceluiași an, dar și cu alți exegeți ai vieții și operei voiculesciene: Liviu Grăsoiu, Marius Pop, Florentin Popescu, George Pațurcă, Ovidiu Papadima și enumerarea ar putea continua. Am lăsat la urmă (deformare profesională!) pe membrii familiei, Ionică și Radu, fiii scriitorului, dar și pe Gabriela Defour, fiica sa, care i-au furnizat de-a lungul timpului multe date biografice despre tatăl lor, dar au îmbogățit și fondul de publicații cu numeroase manuscrise și documente, piese de rezistență pentru Secția de colecții speciale de mai târziu. Cu Ionică Voiculescu și medalionul literar V. Voiculescu a debutat, în ziua de 27 noiembrie 1970, Salonul literar, care în timp, a cunoscut peste 500 de ediții (încă nu se găsiseră documentele care să demonstreze că scriitorul s-a născut în ziua de 13 octombrie 1884). Urmează alte „300 de scrisori“ primite din aproape toate colțurile țării, de la scriitori care-au vizitat Buzăul și Biblioteca, s-au întâlnit cu cititorii elevi, ori muncitori, intelectuali, de la colegi bibliotecari, de la alte personalități ale culturii și științei. Oricât aș vrea să-i enumăr, sigur aș uita pe cineva, așa că mă abțin. Dar pe eminescologul Augustin Z.N. Pop trebuie să-l amintesc, pentru că el i-a schimbat destinul, a fost acela care l-a deturnat de la Arhitectură către „bibliotecărie“. Și nu s-a înșelat. Parcă n-aș trece cu vederea nici scrisorile lui Marin Sorescu, mare iubitor al meleagurilor buzoiene, pe care le-a vizitat în nenumărate rânduri, singur sau împreună cu familia Bucur Chiriac. Cele mai multe dintre aceste scrisori au apărut și în volumele de sine stătătoare „V. Voiculescu în scrisori“ (2008) și „250 de scrisori“ (2011), cărora li se mai adaugă 50 de piese noi, în total 390, precum și cele trimise „către familie“, „către Soroca“ și „alte scrisori“. Din „epistole către familie“ aflăm întreaga poveste a devenirii sale, preocupările profesionale, dar și grija pentru cei apropiați, pentru mama, pe care aproape a divinizat-o, pentru sora, Constanța, care a fost și a rămas ca a doua sa mamă și astăzi, la cei 86 de ani ai săi de care nu se plânge.
Între „alte scrisori“ trimise nu le-aș putea trece cu vederea pe cele către Gheorghe Istrate, prieten statornic al său și al Bibliotecii, ori către regretatul Gheorghe Ene, dar și către venerabilul Gabriel Ștrempel, fost profesor în ale biblioteconomiei și director al Bibliotecii Academiei Române.
Frumoase scrisori, dar și cărți de el cumpărate sau scrise, le-a trimis colegelor de la Biblioteca de carte românească din Soroca, filială a Bibliotecii „V. Voiculescu“, întemeiată în anul 1993, cu donații de la buzoieni și de la Ministerul Culturii, dar și cu carte nouă, achiziționată la fel ca pentru orice filială a noastră.
Meticulos și exigent ca întotdeauna, autorul n-a publicat doar scrisorile, ci a adăugat și un capitol de Comentarii în care reletează succint povestea fiecărei scrisori și date despre expeditorul său, iar Indicele de nume vine să ușureze căutarea celui interesat să afle mai multe despre viața culturală a Buzăului. Valoarea documentară a cărții este susținută și de ilustrațiile, nu multe, presărate în interiorul volumului și completate cu cele două pagini anexă.
Chiar dacă azi, când există atâtea mijloace moderne de comunicare interumană, acest gen pare nu numai desuet, ci chiar revolut, căci e mai ușor să trimiți un „mail“, nu poți să nu simți emoție atunci când vezi grafia „manu propria“ atâtor nume care fac parte din Pantheonul culturii române. Destinatarul Oproescu a donat aceste scrisori, împreună cu un mare număr de cărți și documente, Bibliotecii Județene „V. Voiculescu“, iar cei interesați le pot studia în Secția de colecții speciale, care este tot opera sa.
Ca de obicei, autorul a distribuit cartea gratuit bibliotecilor și bibliofililor pentru că, tot ca de obicei, a publicat acest volum cu cheltuială proprie, iar tirajul a fost limitat.