Timp de trei zile Buzăul a găzduit cea dea VIII-a ediţie a Festivalului de muzică Francochanson, ocazie cu care alături de concurenţi din toată ţara s-a aflat şi ambasadorul Franţei în România, Francois Saint –Paul.
La festival au participat în perioada 24-26 martie peste 103 de solişti de gimnaziu şi liceu din 12 judeţe ale ţării. În prima zi a evenimentului, invitaţii au luat parte la un concert de muzică clasică găzduit la Centrul Cultural „Al. Marghiloman”, la finalul căruia ambasadorul Franţei a susţinut un mic recital la pian. Francois Saint –Paul s-a declarat impresionat de prestaţia muzicală a buzoiencei Dora Gaitanovici, tânăra în vârstă de 17 ani care a concurat anul acesta la preselecţia naţională a concursului Eurovision.
„Dacă Dora Gaitanovici ar participa la Vocea Franţei, ar schimba imaginea României”, a mărturisit ambasadorul Franţei în România referindu-se la cea care a câştigat una dintre primele ediţii ale Festivalului Francochanson.
În concertul organizat la Centrul „Al. Marghiloman” au mai evoluat buzoianca Irina Dăscăloiu (flaut) şi Gerard Gobry (Franţa).
Buzoianca Bianca Bîsceanu, marele premiu la secţiunea gimnaziu
Sâmbătă, 25 martie, la Muzeul Judeţean a avut loc primele reprezentaţii din cadrul concursului, cele incluse la secţiunea dedicată soliştilor de gimnaziu. Ambasadorul Franţei în România a declarat că i-ar fi plăcut să facă parte din juriul festivalului şi, chiar dacă din toamnă va încheia mandatul, urmând să devină ambasador în Austria, Francois Saint –Paul a promis că, dacă va fi invitat, anul viitor va veni la Buzău pentru a juriza concurenţii de la Francochanson.
În aceeaşi zi, ambasadorul a mers la Colegiul „M. Eminescu”, unul dintre cele 23 de licee din Romania unde se organizează învăţământul bilingv francofon, unde s-a interesat de proiectele derulate şi propuse de către elevii şi profesorii buzoieni.
La Şcoala nr. 7 a avut loc un atelier de muzică în limba franceză, coordonat de prof. Gerard Gobry din Franţa.
Duminică, 26 martie, tot la Muzeul Judeţean, au avut loc recitalurile din cadrul celei de a doua secţiuni a festivalului, secţiune dedicată elevilor de liceu.
Marii câştigători ai ediţiei de anul acesta a Francochanson au fost buzoianca Bianca Alexandra Bîsceanu de la Liceul de Artă „Margareta Sterian” (secţiunea gimnaziu) şi Ileana Moise de la Liceul „Marin Preda” Bucureşti (secţiunea liceu).
Francochanson a fost organizat de către Centrul Cultural Francofon Buzău, în parteneriat cu Inspectoratului Şcolar Judeţean, Consiliului Judeţean, Centrul Cultural „Al Marghiloman” şi Centrul Europe Direct Buzău.