Accident cu multe semne de întrebare, produs sâmbătă seară pe şoseaua dintre Buzău şi Pogonele

   Mari semne de întrebare în cazul unui accident care a avut loc sâmbătă seară pe DJ 203 D, între municipiul Buzău şi Pogonele, şi în care au fost implicate două autoturisme şi o căruţă.

   Împrejurările producerii evenimentului rutier, în care au fost rănite trei persoane, sunt încă neclare. 

   Cercetările preliminare indicau faptul că un şofer de 24 de ani, din Ţinteşti, care circula de la Buzău spre localitatea de domiciliu, ar fi frânat brusc în faţa unei căruţe pe care o depăşise şi apoi ar fi oprit pe partea dreaptă a drumului, după numai câţiva metri. Pentru a evita impactul, căruţaşul ar fi încercat să evite coliziunea şi ar fi pătruns pe contrasens, unde căruţa a fost izbită în plin de un autoturism care circula spre Buzău, iar calul a fost proiectat câţiva metri pe şosea, zăcând apoi în agonie, pe marginea drumului, cu picioarele rupte. Se pare că animalul fusese achiziţionat chiar sâmbătă.

   Două persoane din maşina care a lovit căruţa, un bărbat de 60 de ani şi o femeie de 54, au fost rănite şi au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă, însă nu au rămas internate, rănile acestora fiind superficiale şi nu le-a fost pusă viaţa în pericol, deşi maşina a fost avariată serios.

   Ulterior, după ce poliţia a părăsit locul accidentului înainte ca acesta să fie eliberat complet, a fost solicitată ambulanţa pentru preluarea unui tânăr de 22 de ani care se afla în căruţă şi care a acuzat dureri la un picior.

   În zonă, traficul s-a desfăşurat cu dificultate zeci de minute până când maşina avariată a fost  ridicată cu o platformă.

   Ce l-a determinat pe tânărul de 24 de ani să frâneze brusc în faţa căruţei nu este clar încă, primele informaţii indicând faptul că acesta ar suferi de o afecţiune neurologică. Şoferul de 24 de ani ar fi ajuns şi el la spital, însoţit de poliţiştii care au solicitat prelevarea unor probe de sânge.

   Oamenii legii au evitat însă să se pronunţe asupra acestei situaţii. Varianta oficială este că un bărbat de 30 de ani din Ţinteşti, aflat în căruţă, nu ar fi păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din  faţă, virând stânga şi intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe contrasens. În plus, ulterior, Poliţia a anunţat că aparatul Drager a indicat în cazul lui o alcoolemie de 0,78 mg/l în aerul expirat.

   Pe de o parte, cei din căruţă dar şi martori la evenimentul rutier, spun că vina aparţine tânărului de 24 de ani din maşina care a frânat brusc. Pe de altă parte, apropiaţi ai acestuia spun că bărbaţii din căruţă erau băuţi iar după accident ar fi devenit violenţi şi ar fi sărit la bătaie. Ba mai mult, se spune că aceştia ar fi fugit pe câmp, caz în care Poliţia ar fi cerut întăriri, ceea ce nu s-a întâmplat însă.

   Rămâne de văzut cine va fi făcut responsabil de producerea accidentului şi cine va plăti pagubele produse, existând mari semne de întrebare vizavi de împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.