Dezmăț pe bani publici! / Visteria Primăriei Scutelnici, pușculiță cu mărunțiș la dispoziția angajaților

   Controalele pe care le efec­tuează an de an inspectorii Curții de Conturi la unitățile administrativ teritoriale, precum și la instituțiile subordonate acestora sau la societățile comerciale unde sunt acționari unici scot la iveală o sumedenie de nereguli comise de repre­zentanții sau angajații admi­nistrațiilor locale, dovezi des­pre dezmățul pe bani publici din curtea unor primari.

   Abaterile constatate de această instituție demonstrea­ză că multe dintre administrațiile locale buzoiene dau dovadă de iresponsabilitate, în ceea ce privește cheltuirea fondurilor publice.

   Spre exemplu, ani la rând, mai mulți funcționari ai Pri­mă­riei Scutelnici au primit spo­ruri cuprinse între 10 și 15% pentru anumite activități pe care, cel mai probabil, le-au considerat a fi efectuate suplimentar față de cele prevăzute în fișa postului. Astfel, potrivit auditului financiar asupra contului anual de exe­cuție bugetară efectuat în 2016 de reprezentanții Camerei de Conturi Buzău, „în perioada 2014-2016, UATC Scutelnici a acordat, unui număr de patru salariați ai primăriei, sporuri la salariu cuprinse între 10% și 15% fără să existe niciun temei legal pentru plata acestor sume (spor de 10% pentru îndeplinirea sarcinilor legate de starea civilă; 15% pentru efectuarea lucrărilor în sistemul electronic de raportare FOREXEBUG; 10% din sala­riul de baza pentru aplicarea prevederilor Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole și 10% spor pentru urba­nism).

   Sistemul electronic de raportare FOREXEBUG a fost implementat de Ministerul Finanțelor în cadrul proiectului „Creșterea responsabilizării administrației publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situațiilor financiare ale instituțiilor publice“, pentru care a primit în anul 2012 finanțare nerambursabilă din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013. Proiectul se adresează funcționarilor care lucrează în serviciile financiare din cadrul fiecărui ordonator de credite, personalului propriu din cadrul unităților MFP teritoriale și de la nivel central.

   Obiectivul general al pro­iec­tului FOREXEBUG este creșterea eficienței administrației publice centrale și loca­le și a transparenței administrative prin punerea la dis­po­ziția instituțiilor publice de instrumente moderne, standar­di­zate, pentru raportarea situa­țiilor financiare și publicarea informațiilor de detaliu privind utilizarea fondurilor publice, în conformitate cu clasificația bu­getară.

   Astfel, s-a considerat că angajatul primăriei merită un spor la salariu pentru ope­ra­țiunile impuse de un nou formular de raportare lunară a execuției bugetare și a si­tua­țiilor financiare.

Cum au dispărut bani din casierie, pe semnătura secretarului comunei

   De asemenea, potrivit raportului Camerei de Conturi, în perioada 2013 – 2015, secretarul primăriei, Dumitru Popa, a ridicat din casierie, cu titlu de avans spre decontare, suma totală de 30 mii lei, pentru plata unor servicii prestate de trei agenți economici, din care a justificat cu documente doar suma de 16 mii lei.

   Pentru diferența nejustificată și nerestituită la buget în sumă de 14 mii lei, reprezentanții primăriei nu au luat măsuri de înregistrare în contabilitate, de urmărire și recuperare a acestei sume, și nu au calculat și încasat penalizări de 0,50% pentru fiecare zi de întârziere conform legii.

   Totodată, se mai preci­zea­ză în același raport, în perioada 2013-2016, șase salariați ai pri­măriei au primit sume de bani prin casierie în valoare totală de 24 mii lei, pentru care în registrul de casă s-a făcut men­țiunea ,,avansuri din C.O.“, fără să existe însă cereri de concediu de odihnă și fără ca în perioadele respective persoanele care au ridicat aceste sume de bani să fi efectuat concediul de odihnă. „În fapt, sumele ridicate prin casierie cu titlu de avans spre deconta­re au fost utilizate în scop personal de către salariații res­pectivi, dovadă și faptul că ulterior o parte dintre aceste sume (16 mii lei) au fost restituite, prin rețineri lunare pe statul de plată“, se spune în raportul de audit.

   În schimb, recuperarea ta­xelor, impozitelor și a contra­valorii amenzilor nu a re­pre­zentat o prioritate pentru func­țio­narii Primăriei Scutelnici, la fel cum s-au cheltuit banii   pu­blici. Dovadă stau cele aproa­pe 19 miliarde lei vechi lipsă în bugetul autorității locale, din care o parte este pierdută definitiv, și asta din cauză că banii nu mai pot fi recuperați.

   „Neaplicarea tuturor mă­su­rilor de executare silită pre­văzute de lege, în vederea co­lectării impozitelor și taxelor locale precum și a veniturilor din amenzi datorate de contribuabili persoane fizice și juridice, a generat neîncasarea la bugetul local a unor venituri în suma de 1,883 milioane lei, din care 105.000 lei reprezintă ve­nituri din amenzi, cu o vechime mai mare de 5 ani, pentru care dreptul de a solicita încasarea lor este prescris“, se mai menționează în raportul Ca­merei de Conturi.