În urmă cu puțin timp, pompierii au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu puternic, declanșat la o locuință din satul Sălcioara, comuna Ghergheasa.
Focul se manifestă cu violență la casa din paiantă, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. La acest moment intervin două echipaje de la Detașamentul de pompieri Râmnicu Sărat.
Pompierii au reușit să salveze din flăcări o femeie în vârstă de 83 de ani, proprietara locuinței cuprinse de foc. Aceasta a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean.