Ellie White se laudă că își hrănește încă fetița natural, la aproape doi ani de la naștere

   Cântăreața buzoiană Ellie White se numără printre acele mămici care au preferat să pună cariera pe locul doi și să se dedice în exclusivitate fa­mi­liei, mai ales copiilor.  Pentru asta, Ellie a ales să își continue încă misiunea naturală de mamă, adică să își hrănească de la sân fetița care se apropie de vârsta de doi ani.

   Artista susține că nu este deloc un chin pentru ea, ci o adevărată plăcere, mai ales că laptele matern este mai mult decât benefic pentru organismul bebelușului. Dat fiind că este la al doilea copil, iar pe Mihăiță nu l-a putut alăpta prea mult timp, Ellie a ajuns la concluzia că laptele matern crește imunitatea micuților.

   „Mihăiță, care a fost crescut mai mult cu lapte praf, a răcit mult mai repede, a luat imediat viroze de la grădiniță, în schimb Maria este mai rezistentă“, a declarat cântăreața. Buzoianca are de gând să  își alăpteze încă fiica, până va face doi ani. „La noi a fost o situație cumva mai complicată. La Mihăiță am alăptat numai patru luni și jumătate. Am suferit foarte mult și am zis că la al doilea copil o să mă «răzbun». Și m-am «răzbunat»: Maria a fost alăptată exclusiv până la șase luni, iar după aceea concomitent cu alimentația. Acum mănâncă de toate, absolut de toate, dar bineînțeles rămâne și sânul și am zis că o să o duc această «misiune» până la doi ani. Are un an și opt luni, mai avem patru luni. După doi ani începem încet-încet să renunțăm“, a mai declarat cântăreața.

   În plus, artista mai spune că și-a dorit să își hrănească natural fetița până la această vârstă mai ales pentru a-i crește Mariei imunitatea.

   Re­amintim că  Elena Baltagan, născută pe 28 februarie 1984, Buzău, cunoscută mai mult după numele de scenă  Ellie White, este cântăreață de muzică dance și house. Cariera ei muzicală a început în 2003, moment în care a fost solicitată să colaboreze cu băieții de la DJ Project (Gino Manzotti și DJ Max), devenind solista proiectului. În anul 2006, Ele­na, împreună cu DJ Project, au câștigat premiul „Best Romanian Act“ în cadrul galei MTV Europe Music Awards, care a avut loc la Copenhaga. Acum artistei îi merge foarte bine pe cont propriu, ultima piesa scoasă pe piață în noiembrie anul trecut fiind „Mintea mea“, ce a strâns până acum peste 780 de vizualizări.