Simpozion despre tendințele televiziunii moderne, la Biblioteca Județeană

   Aula „Basil Iorgulescu“ a Bibliotecii Județene „V. Voi­cu­lescu“ găzduiește joi, 2 martie, de la orele 14,30, simpozionul cu tema „Te­le­viziunea clasică se mută în mediul digital. Provocări și oportunități“.

   Manifestarea, organizată în parteneriat cu Facultatea de Comunicare și Relații Publice (FCRP) din cadrul școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), se adresează elevilor din clasele a XI-a și a XII-a din municipiul Buzău, dar și jurnaliștilor de televiziune.

   Moderatorii simpozionului vor fi conf. univ. dr. Ion Stavre – care va vorbi despre ce presupune acest proces de digitalizare a televiziunii, tipuri de audiențe și crearea de conținut specific Internetului, și cum orice tânăr poate deveni redactor, prezentator sau reporter digital – și lector univ. dr. Mo­ni­ca Bîră, care le va povesti liceenilor despre posibilitățile de a studia în străinătate pe parcursul stu­diilor la FCRP.

   Ion Stavre este conferen­țiar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, unde predă cursuri și seminarii din anul 1995. Și-a desfășurat activitatea didactică în paralel cu activitatea practică în televi­ziune, din septembrie 1991, la televiziunea publică. A fost reporter pe domeniile politic, economic și de mediu. A ocupat și poziții  de management, a fost redactor-șef adjunct al Direcției de știri și apoi al redacției social, politic, economic. În prezent este producător de emisiuni politice în cadrul TVR 1. A realizat și difuzat peste 3.000 de reportaje, 50 interviuri și documentare. Printre personalitățile intervievate se numără directorul general UNESCO, Irina Bo­kova (interviu în excusivitate); comisarii europeni pentru edu­cație Jan Figel și Androulla Vassiliou, Jamie Shea, fost purtător de cuvânt NATO (interviu în excusivitate); liderul PPE, Joseph Daul, liderul    libe­ralilor europeni, Guy Verhofstadt. Cele două experiențe în domeniul comunicării au fost completate cu experiența administrativă, în calitate de director adjunct al Direcției de Relații Publice și purtător de cuvânt al MApN (1999-2000). Activitatea didactică și de cercetare este concentrată pe influențele tehnologiei digitale asupra producției și difuzării producțiilor de televiziune. Ion Stavre este președintele comisiei de etică a SNSPA din 2013.

   Monica Bîră este lector univ. dr. în cadrul Facultății de Comunicare și  Relații  Pu­bli­ce, unde predă la cursurile Imagologie, Imagologie istorică, Analiza imaginii organizațiilor, Gestionarea crizelor de imagine.  În 2011 a obținut titlul de doctor la Universitatea din  București, iar în prezent efectuează un stagiu de cercetare postdoctorală în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Interesele sale de cer­ce­tare includ reprezentările sociale,  construcția națională și patrimonială, identitate și alteritate.