Grav accident de circulație produs sâmbătă după-amiază pe DN2B, la intesecția cu DJ203, spre Țintești. Un bărbat de 67 de ani, din Buzău, și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina, inexplicabil, pe contrasens, izbindu-se violent de un autoturism de teren, condus de un buzoian de 56 de ani, care nu a mai putut evita coliziunea. În urma impactului, șoferul de 67 de ani a decedat pe loc, iar doi ocupanți ai celeilalte mașini, bărbați, au fost răniți. Aceștia din urmă au fost preluați de SMURD și transportați la Spitalul de Urgență, dar starea lor nu este gravă, potrivit informațiilor de ultim moment. Singurul care a scăpat fără leziuni este șoferul mașinii de teren.
Cel mai probabil, bărbatului de 67 de ani, care se deplasa pe sensul dinspre Brăila, i s-a făcut rău, astfel fiind explicată intrarea bruscă pe contrasens.
Sursă foto reporterbuzoian.ro