Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, întâlnirea de joi a social-democraţilor buzoieni cu drept de decizie în problemele arzătoare ale organizaţiei nu va avea niciun efect imediat. Va avea, cu siguranţă, efecte cu bătaie lungă, ale căror undă de şoc se va resimţi abia pe la începutul anului 2020, când se vor pune în joc funcţiile de conducere ale PSD Buzău, dar şi locurile de pe listele de candidaţi pentru alegerile locale. Şi, probabil, pentru parlamentare.
De aceea, nu trebuie să se supere nimeni pe noi, ziariştii din Buzău care am tras concluzii diferite după ceea ce s-a întâmplat joi la şedinţa Comitetului Executiv judeţean al PSD Buzău. Nici pe cei care au văzut o victorie a preşedintelui Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, sprijinul de nădejde în partid a grupului de interese din şi de pe lângă Compania de Apă. Nici pe cei care au spus că victoria a fost de partea primarului Constantin Toma. Cu atât mai puţin pe cei care consideră că marele câştigător este liderul social-democrat Marcel Ciolacu.
Şi spun acest lucru pentru că aici ne aflăm în plină poveste a rabinului. În schimb, orice om de bună credinţă trebuie să recunoască un lucru. Compania de Apă nu este o redută uşor de cucerit. Chiar şi în condiţiile în care ,,ordinul de la partid” cere capitularea. Pentru că aici vorbim despre interese care trec dincolo de frica de a pierde o funcţie pe care partidul ţi-a dat-o, în cadrul organizaţiei sau în administraţia locală.
Mai precis, chiar şi când reduta numită Compania de Apă va capitula, se va ivi ,,rezistenţa”, pe modelul partizanilor din munţi. Şi această rezistenţă este deja în curs de organizare, dacă nu cumva este gata pusă la punct. Şi voi aduce un singur argument în sprijinul acestei idei. La conferinţa de presă care a urmat şedinţei Comitetului Executiv Judeţean al PSD Buzău, în sală a răsunat, suav, o întrebare: ,,Corpul de Control al primului ministru are dreptul să controleze o companie cu capital al administraţiei publice locale?”. O întrebare care nu a primit un răspuns pe măsură, ci unul mai de după corcoduş. Probabil că acela care trebuia să răspundă mult mai clar a fost luat prin surprindere de acelaşi fapt despre care fac vorbire în aceste rânduri. Şi anume că rezistenţa din Compania de Apă este cel puţin în curs de organizare.
Aşadar, v-ar surprinde să aflaţi că, într-o zi, directorul Tescaru i-a aruncat în brânci pe treptele Companiei de Apă pe membrii Corpului de Control al premierului, contestându-le dreptul de a avea acces la documente şi învocând lipsa vreunei delegări în acest sens din partea Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare? Pe mine nu. Căci, după cum spuneam mai sus, aici vorbim despre interese care trec dincolo de frica de a pierde o funcţie pe care partidul ţi-a dat-o, în cadrul organizaţiei sau în adminstraţia locală.