Consilierul local independent Constantin Ionescu, unul dintre reprezentanţii opoziţiei cu orice preţ faţă de primarul Constantin Toma, continuă, pe cont propriu de această dată, cruciada împotriva conducerii societăţii de transport local, pe care o acuză de lipsă de transparenţă. Mai mult, el contestă intenţia edilului-şef de a mări parcul auto al TransBus prin achiziţionarea a 30 autobuze second-hand, pe care municipalitatea le-ar dori pentru a asigura legătura Buzăului cu localităţile limitrofe, necesare înlesnirii navetei angajaţilor unor societăţi comerciale din oraş.
Ionescu a cerut, la începutul lunii noiembrie 2016, printr-o adresă în care invoca Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, clarificări legate de achiziţionarea a două autobuze second-hand, care deservesc traseul 2, traseu pe care societatea municipală de transport călători operează până în comuna Săpoca: care au fost aprobările şi paşii legali care au stat la baza achiziţiei autobuzelor, firma de la care au fost achiziţionate, preţul de achiziţie, forma de plată şi procedurile legale de finanţare a achiziţiei acestora, precum şi aprobările din buget. Ionescu a mai cerut date despre capacităţile tehnice ale celor două autobuze (normă de poluare, data fabricaţiei, parcurs efectiv până la acea dată, facilităţi persoane handicap, consum combustibil la 100 de km, condiţii de confort etc.), despre contractul de service şi garanţie ale celor două autobuze (perioada de garanţie, componente în garanţie, clauze privind garanţia), dar şi sursa de finanţare care a stat la baza achiziţiei acestora.
Cele două autobuze „au un grad de confort peste nivelul celorlalte autobuze, marca BMC, ce se află încă în exploatare“ pe trasele urbane ale Trans Bus, afirma, câteva zile mai târziu, conducerea acestei companii, într-un comunicat de presă, emis ca răspuns la solicitarea consilierului local independent Constantin Ionescu. Conform precizărilor directorului executiv al societăţii, Gică Toader, „ca urmare a cererilor în scris venite din partea Primăriilor Mărăcineni şi Săpoca, de suplimentare a capacităţii de transport pe traseul 2, am solicitat AGA Trans Bus Buzău aprobarea măririi capacitaţii de transport, prin cumpărarea a două autobuze de transport public persoane. În 7 octombrie 2016, prin hotărârea nr. 6 luată de AGA a Trans Bus S.A., s-a aprobat achiziţionarea celor două autobuze din venituri proprii, în condiţiile respectării art. 7 alin. 5 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Facem precizarea că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 republicată, aprobarea investiţiilor este atributul exclusiv al AGA“, se arăta în comunicatul societăţii.
Conform sursei citate, cele două autobuze de transport urban, VOLVO 10 BLE, vehicule rulate, au fost achiziţionate prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, la un preţ de 66.000 lei fără TVA pe bucată. Acestea au fost fabricate în anul 2001, au o capacitate cilindrică de 9.600 centimetri cubi, norma de poluare E2, 94 de locuri, şi un consum de combustibil de circa 22 litri la suta de kilometri. „Autobuzele au fost achiziţionate cu ITP la zi şi înmatriculate definitiv în România. Ca dotări, putem enumera printre altele: climatizare, caroserie HESS (de aluminiu), geamuri securizate termopan, sistem de afişaj/informare, dispozitive antiderapaj, rampă pentru persoanele cu dizabilităţi, sistem de îngenunchere la bordură. Ele au un grad de confort peste nivelul celorlalte autobuze, marca BMC, ce se află încă în exploatare“, se mai arată în comunicatul conducerii Trans Bus.
La începutul acestui an însă, Ionescu a reluat subiectul, dându-şi seama, după o perioadă de reflecţie de trei luni, că este nemulţumit de răspuns. Sau, cu alte cuvinte, liderii grupării din care face parte l-au împins de la spate să mai facă valuri pe subiect, exact în perioada în care opinia publică buzoiană se focusase pe scandalul dintre primarul Toma, pe de o parte, şi gruparea Tescaru-Neagu, de cealaltă, pe tema Companiei de Apă, firmă la care lucrează atât consilierul independent, cât şi soţia sa. El a emis un comunicat de presă mânios, acreditând, prin diverse medii de presă, ideea că societatea municipală de transport în comun TransBus ar fi pasibilă de plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune materiale, pentru că nu ar fi respectat termenul de răspuns la prima sa solicitare. Mai mult, Constantin Ionescu a adresat o nouă notificare societăţii Trans Bus, prin care informează că încă aşteaptă răspunsurile solicitate şi în care ameninţă că s-ar putea adresa instanţei în cazul în care conducerea societăţii nu îi va răspunde solicitărilor.
Mai mult, el cere şi ,,sprijin extern”, prin intermediul unei scrisori deschise pe care a adresat-o ministrului Mediului, Daniel Constantin, în care pârăşte conducerea TransBus, dar nu pierde ocazia – bineînţeles în calitate de ,,liberal adevărat”, aşa cum se autodeclara vara trecută – să ridice osanale guvernului: ,,Vă scriu în calitate de Consilier independent al Consiliului Local Municipal Buzău pentru a vă prezenta o situaţie apărută în Municipiul Buzău, prin care eu consider că se încalcă normele de poluare, în contextul în care România s-a angajat să respecte şi să se conformeze directivelor europene în acest domeniu. Vă prezint pe scurt situaţia: La sfârşitul anului 2016, societatea de transport public a Municipiului Buzău, S.C. Transbus S.A. Buzău, a achiziţionat second hand, din talcioc, două autobuze de 12 m cu normă de poluare Euro II, fabricaţie 2001, fără a exista aprobarea Consiliului Local Municipal Buzău. În calitate de ales local, am solicitat explicaţii în scris, conducerii societăţii, privind această hotărâre de «a înnoi» parcul auto cu autovehicule second hand şi cu o normă de poluare net inferioară. Vă sesizez acest aspect, deoarece se doreşte achiziţia, în continuare, a încă 30 de autovehicule second hand, iar eu consider oportun şi legal ca un serviciu plătit din bani publici să nu fie asigurat cu maşini indezirabile pentru alţii. Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene, la care România a aderat în ceea ce priveşte transportul, este de a asigura că sistemele actuale de transport îndeplinesc nevoile economice, sociale şi de mediu. În România, politica în domeniul transportului urmăreşte alinierea continuă a sistemului naţional de transport la principiile Politicii Comunitare de Transport definite în Cartea Albă a transporturilor şi cerinţele de dezvoltare durabilă a României. Dacă cele expuse mai sus prezintă interes pentru dumneavoastră, îmi exprim speranţa că veţi lua o poziţie oficială şi vă asigur de întreaga mea consideraţie şi susţinere faţă de eforturile făcută de Guvernul României, pentru integrarea europeană”, îi scrie Ionescu ministrului Mediului, Daniel Constantin.