Ancheta demarată de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău la Școala Gimnazială nr.11 din municipiu cu privire la o posibilă toxiinfecție alimentară care s-ar fi declanșat în cazul mai multor elevi de clasa 0 s-a încheiat astăzi.
Astfel, odată cu finalizarea tuturor verificărilor și a analizelor de laborator a probelor alimentare care ar fi putut să provoace starea de rău a copiilor care s-au prezentat la spital sau au absentat de la cursuri pe 2 februarie, reprezentanții DSP au infirmat prezența toxiinfecției alimentare, diagnosticul final fiind cel de focar de gastroenterocolită acută, agentul patogen fiind evidențiat la un număr de nouă copii dintr-un total de 19 care s-au îmbolnăvit și care fac parte din la clasa 0 cu program step by step.
Potrivit precizărilor făcute de dr.Carmen Scântei, medic epidemiolog în cadrul DSP Buzău, „acest agent patogen se poate transmite ușor printr-o igienă defectuoasă a mâinilor. Nici alimentul recoltat de noi și care a fost consumat de copii în ultimele 48 de ore, nici personalul din blocul alimentar, nici testele de salubritate nu au evidențiat rezultate modificate și atunci am mers pe acest diagnostic”.
De asemenea, dr. Carmen Scântei a mai spus că starea generală a copiilor este una foarte bună, iar formele de boală au fost ușoare, în cele mai multe situații asimptomatice. O soluție pentru evitarea acestei situații ar fi aducerea sursei de apă folosită de copii înainte de masă pentru spălarea mâinilor să fie adusă mai aproape de locul în care aceștia iau masa, pentru a nu mai atinge alte obiecte, dar deocamdată această măsură nu este fezabilă. În acest sens, învățătorii trebuie să îi supravegheze cu atenție pe cei mici. Totodată, un rol deosebit îl are și medicul unității de învățământ, care îi va monitoriza permanent pe elevi.