La 23 februarie, Sorin Gabriel Șaguna ar fi împlinit 28 de ani (s-a născut în anul 1989), dacă o boală nemiloasă nu l-ar fi luat dintre noi mult, mult prea devreme, acum mai bine de doi ani. Sunt unul dintre puținii scriitori buzoieni care l-au cunoscut destul de bine. Avea vreo 15 ani. Mi-a făcut cunoștință cumnata sa, Laura, cu care eram coleg de serviciu, spunându-mi că vrea să-mi prezinte un adolescent deosebit.
Era elev la Liceul de Artă din Buzău și era pasionat de tot ceea ce înseamnă cultură. Însă de două arte era atras în mod deosebit: teatrul și poezia. Ne-am întâlnit de multe ori, i-am citit cu atenție versurile și i l-am prezentat lui Marin Ifrim în ideea de a apărea în pagina literară a cotidianului OPINIA, pagină pe care o realiza cu Dumitru Ion Dincă. Am mai aflat despre el că era și un pasionat realizator de emisiuni pentru copii, la radio și la TV. La vârsta de 17 ani a debutat editorial cu volumul de versuri „Apus de infinit“. Eu i-am spus să nu se grăbească, deoarece nu va mai putea participa la diferite concursuri literare. Nu m-a ascultat și bine a făcut! Cu siguranță, el știa cel mai bine care era menirea sa în această viață.
Anul următor, în anul 2007, a publicat volumul de versuri „Pur tu…“, iar în 2008, un alt volum de versuri, care avea să fie ultimul, „Dumnezeu pentru o clipă“. Din acest moment s-a dedicat, așa cum era firesc, viitoarei profesii, fiind student la Academia Națională de Teatru și Film, clasa profesorului-actor Florin Zamfirescu. A jucat alături de maestrul său în diferite piese de teatru, dar și cu mulți alți mari actori. Se spunea că va avea un viitor strălucit în teatru și film, însă nu a fost să fie așa. Destinul său crunt a fost stabilit cu mult timp înainte. De aceea a ars ca un meteorit ce intră în atmosfera terestră.
Versurile sale vorbesc de la sine. Sunt tulburătoare și foarte mature pentru un tânăr de 17 ani. Abia după dispariția sa aveam să constat că ele sunt premonitorii. El nu era de pe aici, era mereu printre aștri;„o prostie m-a făcut să am trup“, spunea el. Poezia lui Sorin și amintirile despre el vor rămâne pentru totdeauna în gândurile celor ce l-au cunoscut. Versurile pe care vi le propun le-am selectat din volumul „Apus de infinit“.
somnul
a adormit somnul în mine
nu se mai trezește
nu vrea doarme mult
e dimineață la el în suflet
iar la mine e noapte
și mi-e somn dar al meu somn
doarme nu vrea să învie
e mort de trei zile cerești
a adormit somnul în mine
și totuși rezist am uitat
că sunt în infinit și cel care doarme acum
e somnul
am nevoie
am nevoie de tine
să te văd să te caut cu privirea
aș vrea să te văd ești departe
departe de mine de sufletul meu
iubesc diferența dintre noi
eu sunt copac tu ești frunză
dar te iubesc chiar dacă zilele
nu îmi ajung să îți arăt
iubirea mea s-a desprins odată
cu căderea mea spre pământ
m-au cuprins clipe de tandrețe privindu-te
nu m-am speriat că deja eu mă îngălbenisem
am nevoie de tine să fiu verde
să fiu crud în iubirea ce ți-o port
am nevoie să răsar din nou
să fiu iar mugur să fie iar primăvară
te iubesc deși sunt mai verde ca tine
sunt
sunt doar o iluzie
din ceea ce vreau să fiu
sunt doar o iluzie din iluzia
cu care mă laud
nimic nu mai este real
totul este cum de fapt nu sunt
sunt o plimbare printre stele
printre vise și alte minuni
sunt doar o plimbare a plimbării mele
din trecut până în prezent
o iluzie a existenței mele
sunt iubirea ta
sunt doar iubirea dintr-un coșmar al tău
iluziile nu sunt iubiri sincere
sunt un necunoscut ce pretinde
a găsi calea către adevăr
sunt o iluzie din ceea ce vreau să fiu
atât o iluzie din nimicul meu sufletesc
sunt o iluzie a iluziei mele
din mine în tine
din mine în tine suflete
e multă durere și răceală
eu nu mai sunt lumina
care strălucea o dată
am ajuns să luminez a întuneric
să fiu vifor de sentimente reci
din mine în tine suflete
sunt doar umbre seci de trecut
sunt doar iluzii ale unui prezent gol
și mii de speranțe într-un viitor inexistent
din mine în tine mărite suflet e numai durere
am ajuns zeul durerii profunde
stelele îmi strigă umbra
am trecut din mine în tine
ca un fulger închipuit
m-am trăznit de a mea durere
am înghețat de atâta pustiu
de la mine pentru tine suflete
o umilă plecăciune
azi
mereu azi mereu mâine
azi e ziua în care eu
am uitat că sunt uitat
mâine este ziua
în care mă pot uita
doar azi am voie să mă uit la neuitare
mereu azi mereu mâine
mereu uitat mereu anonim
sunt plecat în trecut
de mâine eu voi fi un trecut
nu eu
nu eu condamn clipele
pentru greșelile mele
ci pur și simplu mă tem
nu sunt eu acela care
spune nu în fața iubirii
eu nu spun nimănui nu
ci pur și simplu resping
da resping
ideea de a fi
nu eu nu tu ci noi
ne căutăm probleme
nu noi căutăm iubirea
ci partea întreagă
a rațiunii mai caută
atât nimic mai mult
nu eu nu tu ci noi
suntem morți demult
în fața iubirii noastre
niciodată
niciodată sufletul meu
nu a fost bătrân
aspru și plin de ciulini
parcă niciodată nu m-a ciupit
sau înțepat acum mă bate
nu îl recunosc e străin de mine
se poartă ca un anonim
niciodată sufletul meu
nu a fost așa bătrân
mi-aduc aminte că era liber
însă acum este înrămat
de durere de spaimă
distante memorii și voi fugiți
părăsiți-mă ca niște lașe
plecați și mă lăsați să lupt singur
niciodată sufletul meu
nu a fost așa bun și calm
a primit ceea ce i se cuvine
cu împăcare și-a primit
răsplata pe măsură
niciodată sufletul meu
nu a fost așa îndurerat
am plecat
azi eu am apus
am plecat către lumi minunate
o prostie m-a făcut să am trup
nu știu de ce am vrut să am și sentimente
azi eu nu mai sunt am ajuns iar liber
sunt același zburător neînfricat
am ajuns același infinit
am scăpat de durere
sunt anonim și nu mai sunt nimic
azi eu am devenit o amintire
m-am întors acasă
în cununi de lumină
stelele străluceau pentru mine
totul era un vis
am scăpat de realitate
azi e ziua în care m-am făcut stea
ajuns acolo
ajuns acolo am început să râd
alergam despuiat prin cer
îngerii alergau după mine
eram energie pură
ajuns acolo nimeni nu mă prindea
până și Sfântul Petru râdea
am început să fug printre stele
am ajuns în rai cu sufletul dezbrăcat
eram nud sufletește am stat afară
și dimineața m-am îmbrăcat cu rouă
m-am îmbrăcat și am dat-o iar pe fugă în cer
îngerii alergau după mine
dar nu îmi făceau nimic
le umpleam cerul de atâta mișcare
au înnebunit îngerii de atâta râs
săracii de ei am mai făcut o nebunie
ajuns acolo cerul era plin de calm
însă acum e plin de energie
de ce oare pentru că eu nu sunt cuminte