Anul viitor începe „marea asfaltare“

   „Marea asfaltare“, o sintagmă care, până acum șapte luni, părea că este căzută de mult în derizoriu, ar putea începe anul viitor. Cel puțin acesta este planul municipalității, care a postat pe site-ul Primăriei, o propunere de reabilitare a străzilor din Bu­zău. Planul este defalcat pe patru proiecte ma­jore, grupate în acest fel și în funcție de sursele de finanțare a lu­crărilor. Este vorba despre reabilitarea infrastructurii rutiere (vezi AICI), inclusiv realizarea de piste pentru bicicliști, pe traseele deservite de transportul public urban, proiect care se va realiza cu fonduri europene, moderni­zarea segmentului Bulevardul Unirii–Tronson Centura Bu­zău Nord-Bulevardul Ma­reșal  Al. Averescu pe un distanță de 1,648 kilometri (vezi AICI),  reabi­litarea și modernizarea rețelei rutiere urbane la nivelul Municipiului Buzău, res­pectiv 119 străzi, însumând aproximativ 56 kilometri (vezi AICI), precum și reabilitarea sistemelor rutiere de cana­lizare pentru străzi neasfaltate sau de­gradate din municipiul Buzău (vezi AICI).

   Reabilitarea celor 119 străzi, în lungime totală de aproximativ 56 de kilometri, va începe în 2018 și se va finali­za cinci ani mai târziu, în 2023.