Ce-ţi e şi cu gusturile care nu se discută! De-a lungul timpului mi-am făcut o părere simplă despre frumuseţe. Mă refer la orice fel de frumuseţe, începând cu natura şi terminând cu arta. Am avut şansa să văd şi frumuseţea bretonată de mari pictori ai planetei. Am avut acces la tablourile tuturor marilor pictori, prin nişte albume de pictură fabuloase aflate în biblioteca de la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Am trăit între cărţi de teatru, între clasici, între picturi fabuloase aproape o treime din cartea mea de muncă, înconjurat, mai ales în ultimii ani, de colegi minunaţi. M-am simţit la fel de bine ca şi atunci când ,,valsam” printre zecile de actori de la Teatrul ”George Ciprian” din Buzău. Ce vreau să spun e faptul că, în viaţa de zi cu zi, repede trecătoare, am avut şansa şi posibilitatea să văd, şi puterea să înţeleg, frumuseţea în clar, în real, în limitele ochilor minţii mele.
De exemplu, pe scena teatrului buzoian au trecut zeci de actriţe. Care mai de care mai frumoasă şi mai talentată. Mie nu mi-a rămas în sufletul privirii decât Adriana Trandafir. Mi se părea cea mai frumoasă femeie dintre femeile frumoase. Ca să nu mai zic de extraordinarele sale calităţi profesionale. Îşi interpreta rolurile cu o conştiinciozitate impresionantă. Pur şi simplu o admiram şi îmi era tare dragă. I-am sărutat mâna de câteva ori. Cu tot respectul posibil. Uneori timpul se opreşte în loc, nu vrea să mai învârtă nici măcar o secundă de ceas. Pentru mine, şi acum, după nişte ani îndepărtaţi, Adriana Trandafir e simbolul frumuseţii inteligente. Îi pup încă o dată mâna. Cu dorul timpurilor brumate de ceasuri grăbite…