Poliţistul şpăgar care „vâna“ şoferii la trecerea peste calea ferată de la Balta Albă, scăpat de puşcărie

   Ajutorul şefului de post de la Balta Albă, agentul principal de poliţie Petrică Dragoş Drăgan, care a demisionat din Poliţie imediat după ce a fost arestat pentru luare de mită de la şoferii care încălcau regulile rutiere, scapă de puşcărie. Fostul poliţist a fost condamnat pe fond la Tribunalul Buzău la aproape la doi ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de patru ani. Pe parcursul termenului de supraveghere,    Drăgan va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul SC Urbis Buzău sau SC RER Ecologic Service pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. De asemenea, el trebuie să respecte măsuri de supraveghere impuse de instanţă: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă    Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu suprave­gherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. De semenea, Drăgan este obligat să să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Deja, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a atacat decizia pe fond. 
Petrică Dragoş Drăgan a fost trimis în judecată pentru luare de mită în luna iulie, anul trecut, după ce, cu o lună mai devreme, fusese prins în flagrant luând şpagă pentru a închide ochii la încălcarea regulilor rutiere. 
   Drăgan a fost acuzat de procurori de săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, documentarea faptelor fiind făcută cu ajutorul unor agenţi sub acoperire ai Direcţiei ­Ge­nerale Anticorupţie.
   Conform unui comunicat al DGA, Serviciul Judeţean Anticorupţie, în cursul lunilor iunie – iulie 2016, Drăgan a pretins şi a primit, în patru rânduri, suma totală de 700 lei, de la conducători auto depistaţi în situaţii de încălcare a normelor rutiere, pentru a nu dispune măsurile legale de sancţionare.
   Fostul agent de poliţie acţiona cu precădere pe DN 22, la trecerea peste calea fe­rată de la Balta Albă. Acolo, poliţistul îi oprea pe şoferii prea grăbiţi, care nu opreau la trecerea de nivel, şi le pretindea bani pentru a nu aplica sancţiunea stabilită de lege, ­res­pectiv reţinerea permisului pentru o perioadă de 90 de zile, şi amenda contravenţională.
   DGA a folosit un poliţist sub acoperire pentru a-l prinde pe poliţistul corupt.
   Agentul principal şef Petrică Dragoş Drăgan, care şi-a înaintat demisia din Poliţie imediat după ce a fost reţinut, era, de ceva timp, în atenţia superiorilor săi din cauza unor probleme disciplinare şi de exercitare a profesiei de poliţist. El a fost mutat la Balta Albă de la Grebănu, unde ar fi creat ceva probleme, fiind acuzat că era mână în mână cu hoţii de lemn. Abaterile sale au ajuns şi la urechile ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie ) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău care, sub coordonarea procu­rorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au documentat cauza împreună cu reprezentanţii D.O.S., D.I.P.I. şi conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, iar pe 6 iulie l-au săltat pe agentul Drăgan. 
   În ceea ce priveşte acuzaţiile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, procurorul de caz a dispus disjunge­rea cercetărilor,  deoarece cumpărătorul de influenţă este plecat din ţară şi nu a putut fi audiat. Potrivit anchetatorilor, în toamna anului 2015, agentul de poliţie a pretins de la o persoană suma de 900 de euro, din care a primit 500 de euro, în schimbul promisiunii de a-i facilita acesteia promovarea probei practice de obţinere a permisului de conducere auto categoria B, în sensul de a interveni pe lângă examinatorii auto din cadrul structurii de profil buzoiene.