Ministrul Adriana Petcu a pierdut definitiv procesul cu ANI. Ea spune că nu

Buzoianca Adriana Petcu, ministrul Apelor şi Pădurilor, a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate care o acuzase în 2014 de conflict de interese penal când era director în Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa.

Recursul declarat de Adriana Petcu împotriva sentinței Curții de Apel București a fost respins joi de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat. „Respinge recursul declarat de reclamanta Adriana Petcu împotriva sentinței civile nr.1161 din 24 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bucureștia, ca nefondat. Definitivă„, este soluția pe scurt a instanței.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Adriana Petcu a pierdut în prima instanţa la Curtea de Apel un proces în contencios administrativ prin care cererea anularea raportului ANI.

În decembrie 2014, Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Adriana Petcu, director în cadul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa. „În exerciţiul funcţiei de director, PETCU ADRIANA a semnat o adresa transmisă Administraţiei Naţionale „Apele Române” (A.N.A.R.), prin care s-a propus includerea să în componentă grupului de lucru al Proiectului „SIGMA FOR WATER – Identificarea problemelor şi măsurilor necesare în vederea analizei posibilităţii de refacere a zonei umede la confluenţa răului Călmăţui cu fluviul Dunărea”, în baza căreia persoană evaluată a fost încadrată în funcţia de project officer în cadrul proiectului. Pe perioada de implementare a proiectului, PETCU ADRIANA a obţinut venituri în suma 27.086 Lei„, se arată în comunicatul ANI din decembrie 2014. ANI a sesizat în acest caz şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, pentru latura penală.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău şi-a declinat însă competenţa şi dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care a dispus clasarea cauzei. ANI nu a atacat soluţia.

În ziua prezentării noului guvern, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a referitor la incompatibilitatea Adrianei Petcu, a declarat că aceasta tocmai a câştigat în justiţie acest proces, fiind un subiect închis. „Poate e un amănunt neimportant, dar, totuşi dacă este o hotărâre definitivă şi irevocabilă, cred că este un subiect închis„, a precizat Liviu Dragnea, întrebat despre incompatibilitatea Adrianei Petcu.

Contactată de HotNews.ro, Adriana Petcu a declarat că procurorii au verificat deja existenţa unui Conflict de interese pornind de la raportul ANI şi nu au găsit acest lucru. Aceasta a spus că a depus la dosar, la ICCJ, rezoluţia procurorilor şi că e sigură că va câştiga procesul.

Adriana Petcu a deţinut funcţia publică de Director în cadul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa, Jud. Buzău, începând cu data de 01 martie 2010.

Într-un comunicat remis presei centrale, ministrul Adriana Petcu spune că justiţia a decis că acuzaţiile formulate de ANI sunt „profund neîntemeiate”:

 

Justiţia a decis, cu caracter definitiv, că acuzaţiile formulate de către A.N.I împotriva subsemnatei sunt profund neîntemeiate. În concret, prin Raportul de evaluare emis în anul 2014, A.N.I a dispus sesizarea organelor de cercetare penală în vederea efectuării de verificări privind existenţa unei posibile stări de conflict de interese în care m-aş fi aflat în perioada când ocupăm funcţia de director în Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa. Urmare a verificărilor efectuate, la dată de 17.09.2015, Ministerul Public a dispus clasarea cauzei, constatând că acuzaţiile A.N.I sunt profund nesusţinute şi lipsite de adevăr. Această decizie are caracter definitiv. Încă dinaintea dispoziţiei formulate de Ministerul Public, am promovat şi o acţiune administrativă împotriva raportului de evaluare anterior menţionat, deferită spre soluţionare instanţei competenţe, respectiv Curţii de Apel Bucureşti. La dată de 24.04.2015, instanţa de fond a constatat inadmisibilitatea acţiunii promovate motivat de faptul că „ (…) prin raportul de evaluare încheiat la dată de 08 decembrie 2014 nu se constată existenţa unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate. ” Prin decizia de ieri, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a menţinut soluţia Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, instanţa statuează faptul că Raportul de evaluare contestat reprezintă un simplu act de sesizare al organelor penale, fără a constată nicio încălcare a legislaţiei administrative în materia conflictelor de interese. Având în vedere soluţia de clasare definitivă, pronunţată de către organele de cercetare penală şi raportat la soluţia ICCJ care statuează lipsa oricărei încălcări a legislaţiei administrative, s-a concluzionat că orice suspiciune privind vreo culpă de încălcare a legislaţiei penale şi administrative a fost înlăturată în mod expres şi definitiv de către instanţa de judecată, respectiv de către Ministerul Public. În concluzie, ICCJ a respins acţiunea mea, aceea de anulare a raportului ANI, pentru că acel raport este, în fapt, o simplă sesizare către Parchet, sesizare desfiinţată prin decizia Ministerului Public din 2015. Cu alte cuvinte, solicitarea mea, formulată înainte de decizia Ministerului Public, nu mai avea obiect„.