Fotbaliștii buzoieni de la Metalul au fost învinși în prima partidă de pregătire disputată în această iarnă. Gruparea antrenată de Vali Stan a pierdut cu 3 la 1 meciul disputat sâmbătă, pe terenul „Cornel Negoescu“, în compania echipei Astra 2.
„Un meci bun pentru noi, cu o echipă foarte bună, aflată pe locul III în seria de București. Sunt mulțumit că jucătorii au încercat mereu să primească mingea. Am întâlnit o echipă foarte disciplinată, care ne-a pus probleme, în special în repriza a doua, când și noi am introdus în teren mai mulți juniori din cadrul clubului“, a declarat antrenorul Metalul Buzău, Vali Stan.
În căutarea primului 11
Antrenorul buzoienilor a folosit echipe diferite în cele două reprize.
„În a doua repriză am schimbat toată echipa, mai puțin un singur jucător. În prima repriză am mizat pe jucători care, cred eu, ne-ar putea ajuta în începutul acesta de retur, dar nimic nu este încă sigur până la începerea campionatului, pe 4 martie. În toate meciurile care vor urma vom face permanent schimbări, și de poziții de joc și de jucători, astfel încât odată cu începerea returului să avem un prim unsprezece cu jucători care dau randament maxim pe posturile lor“, a mai declarat antrenorul buzoian.
Câte un meci de pregătire pe săptămână
Buzoienii și-au reluat antrenamentele de câteva zile și au programat deja o serie de meciuri de verificare.
„Reunirea echipei a avut loc joi, pe data de 20 ianuarie. Aproape toți jucătorii au fost prezenți, excepție făcând jucătorii care au și un alt loc de muncă. Am început cu readaptarea la efort, proces pe care l-am încheiat cu meciul împotriva echipei Astra 2, iar acum începem să ridicăm ștacheta din punct de vedere fizic. Fiecare săptămână va fi încheiată cu un meci amical împotriva unor echipe din ligi diferite“, a mai spus Vali Stan.
Din lotul buzoienilor nu mai face parte Vasile Nicola, iar oficialii buzoienilor fac eforturi pentru a-i aduce la Buzău pe Valentin Lungoci și Dan Stan de la Petrolul Berca.