Romeo Ilie după HM Buzău-Ştiinţa: „Sunt mulţumit de scor, nu şi de joc“

   În faţa a peste 500 de spectatori, Handbal Municipal Buzău a câştigat fără nicio emoţie confruntarea cu Ştiinţa Bacău. Buzoiencele s-au impus cu 36 la 30, după ce, la pauză, trupa antrenată de Romeo Ilie a intrat cu un avantaj fragil, scor 16-15.

   Antrenorul echipei vizitatoare a recunoscut supremaţia echipei din Buzău.

   „Noi avem echipă foarte tânără. Extrema stângă este clasa a X-a. Practic, noi încercăm să închegăm o echipă din mers”, a declarat antrenorul Ştiinţei Bacău, Constantin Hornea.

   În tabăra buzoiencelor, antrenorul Romeo Ilie a fost mulţumit de rezultat, nu şi de jocul prestat, în special în prima repriză, de către jucătoarele sale.

„Fără Lipan suntem fără cap“

   „Ca de obicei, începem meciul mai relaxaţi când suntem conştienţi de diferenţa de valoare şi, de aceea, intrăm mai greu în joc. E bine că am reuşit să ne trezim până la urmă şi să trecem la conducerea jocului, să ne desprindem la o distanţă mai mare, pentru a nu avea un final de meci greu. Avem o echipă care fără Lipan este fără cap, nu neapărat prin joc, ci prin prezenţă şi prin siguranţa fetelor care ştiu că Lipan le scoate din situaţii grele”, a declarat antrenorul HM Buzău Romeo Ilie.

   Tehnicianul buzoian a evidenţiat lipsa Ancăi Ionescu, cea mai bună jucătoare din lotul grupării din Buzău, în condiţiile în care golgetera HM a fost ţinută pe tuşă de recidiva unei accidentări.

   Handbal Municipal Buzău se menţine pe locul trei, cu 36 de puncte, cu şase mai puţin decât Dinamo Bucureşti, dar cu un meci mai puţin disputat. Buzoiencele vor disputa următorul meci week-endul viitor, tot pe teren propriu, în compania celor de la ACS Spartac Bucureşti.