La Buzău, mulţi dintre taximetrişti încalcă legea cu bună ştiinţă. Asta au descoperit poliţiştii de la Serviciul Rutier în timpul unei acţiuni de amploare, majoritatea taximetrelor controlate fiind cele care îşi aşteptau clienţii în zona gărilor din Râmnicu Sărat şi Buzău dar şi în zona centrelor comerciale. Mai mult de jumătate dintre maşinile verificate au fost găsite în neregulă. Practic, poliţiştii au constatat că mulţi dintre taximetrişti îşi pun în pericol clienţii cu bună ştiinţă, transportându-i cu maşini defecte, fără atestat, în timp ce alţii încearcă să-i înşele prin a nu afişa la vedere costul călătoriei.
Pentru că abaterile au fost destul de mari, poliţiştii au aplicat amenzi peste amenzi, fiind reţinută şi o autorizaţie taxi. Multe dintre neregulile constatate de poliţişti se referă la nefolosirea lămpii taxi, la neafişarea la vedere a ecusoanelor, a listei de preţuri, lipsa ecusoanelor taxi pe portierele maşinilor şi a atestatelor profesionale. În plus, oamenii legii au descoperit că autovehiculele cu care taximetriştii transportă zilnic clienţi sunt puse în circulaţie cu defecţiuni tehnice. Pe lângă amenzile aplicate, poliţiştii au lăsat fără obiectul muncii un taximetrist căruia i-au reţinut permisul după o depăşire neregulamentară.
„Ofiţerii specialişti cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au organizat, la acest sfârşit de săptămână, o acţiune de verificare a legalităţii desfăşurării transportului de persoane în regim taxi. Acţiunea s-a desfăşurat pe raza municipiului Buzău şi Rm. Sărat, activităţile de control desfăşurându-se cu preponderenţă în zona centrelor comerciale şi a gărilor. S-a urmărit verificarea respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie, depistarea persoanelor care practică ilegal astfel de activitate sau nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor, în vederea diminuării concurenţei neloiale. De asemenea, poliţiştii au verificat starea tehnică a taxiurilor, au urmărit corectitudinea funcţionării aparatelor de taxat, dar şi starea psiho – fizică a conducătorilor auto. În cadrul acţiunii au fost verificate 135 de autovehicule taxi, au fost constatate 35 de abateri de la prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi, 37 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a fost reţinut un permis de conducere. De asemenea poliţiştii vor continua activităţile în acest domeniu”, se precizează într-o informare a IPJ Buzău.