Vaccinul Hexavalent, obligatoriu pentru imunizarea copiilor, epuizat la Buzău

   Potrivit evaluărilor Ministerului Sănătăţii privind situaţia vaccinurilor cuprinse în Calendarul obligatoriu de imu­nizare a copiilor la data de 31 decembrie 2016, se constată că majoritatea acestora fie nu se găsesc în stoc, fie sunt în stocuri insuficiente sau nu au fost achiziţionate.

   Astfel, din cele cinci vaccinuri obligatorii pentru imunizarea copiilor, doar în cazul vaccinului BCG, utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii nou-născuţilor de tuberculoză, în special a formelor grave de meningită şi encefalită atunci când aceştia vin în contact cu persoane bolnave sau putătoare de bacil Koch, stocurile sunt suficiente, respectiv 350.000 de doze la nivel naţional.

   În schimb, stocurile cu vaccin hepatic B sunt de doar 22.300 de doze la nivel naţional, pentru  vaccinul  hexavalent acordurile cu furnizorii sunt în curs, stocurile pentru vaccinul ROR (rujeolic – rubeolic – oreion) cuprind  200.000 de doze, iar în cazul vaccinului DTPa – VPI (diftero – tetano – pertussis acelular, poliomielitic inactivat) stocurile sunt epuizate, pentru că în 2016 nu a fost achiziţionat, iar Ministerul Sănătăţii a demarat în acest sens procedurile de achiziţie.

   În ceea ce priveşte situaţia vaccinurilor din Calendarul obligatoriu de imunizare a copiilor în judeţul Buzău, potrivit precizărilor făcute de dr. Carmen Scântei, medic epidemiolog în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), „avem în stocuri vaccinul BCG, asigurăm în continuare continuitatea la vaccinul ROR şi,  spre deosebire de multe alte judeţe unde sunt carenţe, la Buzău avem şi vaccinul antihepatic B”.

   Situaţia este însă diferită în ceea ce priveşte vaccinul Hexavalent, care la Buzău a fost epuizat şi pentru care se aşteptau suplimentări de doze în luna decembrie.

   Vaccinul Hexavalent   diftero – tetano- pertussis acelular – poliomielitic – Haemophilus B – hepatic B(DTPa – VPI – HiB – HB) este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii prin difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, hepatită B şi infecţia cu Haemophilus B pentru copiii cu vârsta de 2, 4 şi 11 luni.

   Ministerul Sănătăţii a finalizat în luna decembrie licitaţia de achiziţie a acestui vaccin, iar acordurile cadru cu furnizorii sunt în prezent în curs, contractul pe 2017 urmând să fie încheiat după aprobarea bugetului.

   Totodată, în judeţul Buzău continuă supracampania de vaccinare împotriva rujeolei, demarată la 20 decembrie 2016. La începutul acestei luni, potrivit datelor DSP, s-a reuşit recuperarea în proporţie de 50 la sută a copiilor care trebuie imunizaţi contra rujeolei, iar prin eforturile cadrelor medicale implicate în această supracampanie s-a reuşit convingerea mai multor părinţi iniţial refractari la imunizare să se prezinte la cabinetele medicale cu copii pentru imunizare.

   Dar sunt în continuare şi cazuri în care alţi părinţi se menţin ostili cu privire la imunizare, iar aceştia vor trebui să semneze o declaraţie privin acest refuz. Deocamdată, stocurile de vaccin ROR sunt suficiente la Buzău, iar în prima decadă a lunii februarie, după evaluările cu medicii, se va şti care sunt rezultatele supracampaniei până la acest moment.