- O perioadă a luat şi subvenţie de la APIA până când funcţionarii şi-au dat seama că omul merge pe „neve“
Un crescător de animale din Pietroasele este urmărit penal de poliţiştii de investigarea criminalităţii economice fiind acuzat că timp de patru ani a vândut lapte şi brânză de peste 18 miliarde lei vechi fără să fie autorizat fiscal în acest sens şi fără să plătească statului dările aferente.
Buzoianul, în vârstă de 49 de ani, este bănuit că în perioada 2011 – 2015 a obţinut venituri din creşterea şi comercializarea animalelor precum şi din comercializarea laptelui/derivatelor din lapte obţinute de la animalele deţinute în exploataţia zootehnică personală în sumă totală de 1.826.109 de lei, care nu au fost declarate organelor fiscale, având drept consecinţă sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor aferente către bugetul statului cu suma de 347.596 de lei.
În plus, fermierul care deţine în exploataţie oi, capre şi bovine, ar fi solicitat şi primit o perioadă subvenţie de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, fără să facă însă demersuri pentru a se înregistra ca şi persoană fizică autorizată, deşi deţinea un număr de animale care impunea acest demers. Funcţionarii APIA şi-au dat seama că fermierul merge pe „neve“ şi au stopat plăţile.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului.