Excelentă analiza dată publicităţii de sindicatele din penitenciare, care demontează argumentele corifeilor graţierii, conduşi de liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, pentru care scutirea de puşcărie a unor politicieni sau oameni de afaceri potenţi echivalează cu urgenţa.
Astfel, reprezentanţii Sindicatului Omnia, din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reamintesc tuturor că mult trâmbiţatele condiţii din penitenciare au fost criticate, în mod constant, în special de către societatea civilă, în ultimii 27 de ani, dar până la încarcerarea unor politicieni şi oameni de afaceri importanţi au fost ignorate de către toate partidele politice şi de către toate guvernele, fără excepţii. Mai mult, supraaglomerarea sistemului este un fenomen în consistentă scădere: în ultimii zece ani, numărul deţinuţilor a scăzut de la circa 48.000 de deţinuţi la aproximativ 27.000. De asemenea, condiţiile din penitenciare s-au îmbunătăţit constant, chiar dacă nu în ritmul aşteptat, motivul fiind subfinanţarea cronică a sistemului penitenciar sub absolut toate guvernările; în niciun an nu s-a acordat mai mult de 65% din necesarul de finanţare. Mai mult, spun sindicaliştii din sistemul penitenciar, ,,din ambiţii personale, ministrul fiind în conflict cu directorul general, în 2016 au fost returnaţi la bugetul de stat peste 30 de milioane de euro din bugetul penitenciarelor, echivalentul a 11.000 de locuri de detenţie reamenajate sau al unui penitenciar nou”.
Însă, mult mai interesante sunt comparaţiile dintre anumiţi indicatori din penitenciare şi din viaţa ,,civilă”: rata mortalităţii în penitenciare este de 3,5 la mia de deţinuţi, în timp ce rata mortalităţii în România este de 11 la mia de locuitori, situaţia fiind similară şi în privinţa sinuciderilor, conform statisticilor Uniunii Europene. Mai mult, 40,7% dintre români au WC-ul în curte, în timp ce toţi deţinuţii au acces permanent la grupuri sanitare şi apă curentă, chiar dacă 19 din cele 44 de penitenciare româneşti sunt supraaglomerate.
Şi, dacă oamenii îndoctrinaţi până la îndobitocire de propaganda televizată a posturilor hormonal aservite puterii nu vor să înţeleagă aceste lucruri, nu este greu de sesizat o soluţie care nu necesită o finanţare împovărătoare pentru rezolvarea “supraaglomerării penitenciarelor”: transformarea unora dintre unităţile militare închise, şi care se degradează pe zi ce trece, în puşcării. Iar discuţia despre condiţiile din sistemul penitanciar românesc s-ar închide de la sine; chiar dacă nu s-ar rezolva pretenţiile “gulerelor albe” condamnate la detenţie.