Pugilistul Bogdan Dinu a rămas din nou fără adversar

   Meciul buzoianului Bogdan Dinu cu boxerul francez Raphael Tronche, programat pentru data de 29 ianuarie, nu va mai avea loc. Anunţul vine din partea King Promotion,  care-i dirijează destinul pugilistiului din Buzău.

   „O veste proastă pentru iubitorii boxului. Oponentul lui Bogdan Dinu la meciul din 29 Ianuarie a anunţat că nu poate participa la luptă, din cauza unei accidentări la bicepsul stâng. În condiţiile în care promoterul nu a mai putut găsi un înlocuitor pentru acesta, meciul a fost anulat. Suntem siguri, însă, că anul acesta Bogdan va avea parte de câteva lupte grele pentru a putea urca în clasamentul . Vă vom anunţa din timp despre următorul lui meci”, au anunţat cei de la King Promotion.

   Meciul împotriva lui Raphael Tronche trebuia să aibă loc în Macao, pentru titlul Heavyweight IBF Intercontinental.

   Nu este însă primul meci pe care Dinu nu reuşeşte să îl susţină din motive organizatorice. Deşi, iniţial, prima partidă a lui Bogdan Dinu în 2017 era anunţată contra lui Adrian Granat, pe 18 martie, în Suedia, contând pentru centura IBF International, staff-ul românului a anunţat ulterior că meciul a fost anulat, găsindu-i buzoianului un alt adversar, respectiv pe Raphael Tronche, cel care acum a suferit o accidentare.

   La 1,95 m înălţime şi cu o greutate de 110 kilograme, Bogdan Dinu este unul dintre supergreii boxului românesc. Pugilistul buzoian, în vârstă de 30 de ani, se află sub contract cu Interbox, „fabrica“ de campioni mondiali, şi l-a zdrobit,  la sfârşitul anului trecut, pe georgianul Georgiladze, făcut KO în patru reprize.