UPDATE: Adolescenta de 14 ani din Mărăcineni a fost găsită și dată în grija bunicii. Fata era la Spitalul Județean, unde ar fi mers după ce i s-ar fi făcut rău. Ea fost preluată de medici și supusă unor investigații medicale. Urmează ca polițiștii să afle exact unde a fost de joi seară până astăzi. De asemenea, urmează să se stabilească dacă fata are nevoie de consiliere psihologică.
O adolescentă de 14 ani, din comuna Mărăcineni, este căutată de poliție în toată țara după ce, joi, nu a mai revenit la domiciliu. Meleç Ioana Nedelcu este elevă la Școala din Căpățânești. Ultima dată, ea ar fi fost văzută de bunica sa la școală, acolo unde aceasta lucrează. Din jurul orei 18,00 este de negăsit.
Rudele și prietenii au căutat-o prin toată comuna, dar fără succes. Aseară, unchiul fetei a anunțat poliția, care a dat-o în urmărire națională. Prietenii încearcă să o găsească prin intermediul Facebook.
„Se numeste melec, aseara in jurul orei 18:00 a dispărut de acasă ,este din comuna maracineni jud buzau,va rugam daca o vede cineva sa contacteze la numarul de teléfono 0034663214899, prin whatsApp sau la orice post de politie,va multumim!”.
Fata are 1,62 înălțime, ochi căprui, păr negru, lung. Ultima dată când a fost văzută, era îmbracată cu pantaloni negri, jeans, geacă neagră, adidași verzi.
Mama fetei locuiește în Spania. Adolescenta ar mai fi plecat de acasă. O perioadă a fost instituționalizată într-un centru al Protecției Copilului, dar a revenit lângă bunică.