Buzăul, locul III în topul județelor cu cele mai ridicate rate ale șomajului la finalul lui 2016

   Potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la finalul lunii noiembrie 2016, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost 4,75 la sută, în ușoară scădere comparativ cu cea din luna anterioară.

   La data de 30 noiembrie 2016 erau înregistrați în evidențele agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă 416.673 de șomeri, dintre care 84.075 primeau indemnizații de șomaj.

   În funcție de mediul de rezidență, cei mai mulți șomeri provin din mediul rural, respectiv 294.819 persoane, față de 121.854 din mediul urban. Ponderea cea mai mare au avut-o șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional, mai exact 79,66 la sută, în timp ce șomerii cu nivel de instruire liceal și post-liceal reprezentau 16,09 la sută, iar cei cu studii universitare, 4,24 la sută.

   Nivelurile cele mai ridicate ale ratei șomajului au fost atinse în județele Vaslui, cu 11,46 la sută, Teleorman, cu 10,86 la sută, Buzău, cu 9,79 la sută, Galați, cu 9,40 la sută, Dolj, cu 9,35 la sută și Mehedinți, cu 9,01 la sută.

   Astfel, la nivelul județului Buzău, cu o rată de 9,79 la sută la data de 30 noiembrie 2016, erau înregistrați 18.085 șomeri, dintre care 2.401 primeau indemnizații de șomaj.

   Rata șomajului în rândul femeilor a fost de 7,76 la sută, iar în rândul șomerilor bărbați a fost de 11,49 la sută.