Dezvăluiri halucinante în presa râmniceană legate de situația incredibilă în care se află furnizorul de produse lactate din Programul „Cornul și Laptele“ derulat la nivelul județului Buzău, SC Meridian Agroind SRL Rm. Sărat, care are, din data de 5 ianuarie, activitatea blocată din cauza unei avarii la rețeaua de canalizare. Reamintim că responsabilii societății vecine, Neptun Râmnic SRL, nu permit accesul în curtea lor a angajaților de la Compania de Apă Buzău care ar trebui să remedieze avaria respectivă, avarie care a blocat complet activitatea Meridian Agroind.
Conform unei noi anchete realizate de TV Sud-Est, întreaga poveste ar fi opera proprietarului din umbră al Neptun Râmnic SRL, Mironel Carmen Dascălu, despre care sursa citată afirmă că nu ar fi pentru prima oară când ar pune în aplicare o tactică de a distruge firmele vecine pe care vrea să le cumpere. Un exemplu cert, susține ancheta TV Sud-Est, este SC SPOT SRL, firmă pe care a obținut-o în acest mod.
„În momentul în care a deschis prima fermă de porci, din localitatea buzoiană Podgoria, Mironel Carmen Dascălu a avut nevoie și de un acord de la administratorul S.C SPOT S.R.L, firmă aflată în apropierea terenului unde urma să fie înființată crescătoria de porci. Dascălu a obținut acordul, iar la ceva vreme, în baza aceluiași document, și-a deschis și cea de-a doua fermă de porci. După câțiva ani, în 2010, dejecțiile au început să fie eliberate pe câmp, gard în gard cu S.C SPOT S.R.L, care deținea atunci o stație de carburanți și un motel pe DN2-E85, la trei kilometri de Rm. Sărat. Atunci au început să apară marile probleme pentru administratorul societății, SPOT S.R.L, Nicolae Tronaru. Din cauza mirosului îngrozitor și a muștelor, care apăreau în perioada verii, firma a început să-și piardă treptat clienții. Deși avea contracte cu firme de transport, acestea nu mai opreau nici în stația de carburanți, nici la motel, din cauza mirosului insuportabil de la dejecțiile de porci.
Având în vederea pierderile tot mai mari, administratorul S.C SPOT S.R.L a făcut plângeri la Garda de Mediu, care a amendat de câteva ori firma lui Dascălu, S.C. FERMA DAS AGRO S.R.L. Podgoria, însă dejecțiile au continuat să fie aruncate chiar pe lângă gardul stației de carburanți. Așa se face că, în trei ani, S.C SPOT S.R.L a ajuns în insolvență și nu a mai reușit să-și achite datoriile. Prin diverse aranjamente, atât motelul, cât și stația de carburanți, au fost închiriate de o firmă în spatele căreia se află tot Mironel Carmen Dascălu. Ulterior, în martie 2015, acesta a cumpărat întreaga afacere, însă în documente, ca administrator, a fost numită o apropiată a omului de afaceri; mai târziu, în acte a fost trecut un alt administrator, în persoana lui Sorin Coman. Potrivit unor surse, parcursul societății SPOT SRL arată exact modul de operare a lui Mironel Carmen Dascălu, atunci când este interesat să cumpere o nouă afacere: își atacă vecinii, îi pune în imposibilitatea de a-și desfășura normal activitatea, până când ajung în situația de a renunța. Aceleași surse spun că și în spatele scandalului de la societatea comercială S.C. Meridian Agroind SRL se află aceeași tactică patentată de Mirolel Dascălu. Proprietarul din umbră al SC Neptun Râmnic SRL nu permite angajaților de la Compania de Apa să intervină să remedieze avaria, pentru ca firma producatore de lactate să înregistreze pierderi cât mai mari“, se arată în ancheta TV Sud-Est.