Cum a ajuns Lungu de la Nehoiu să fie compătimit de adversarii politici în cazul nenorocirii de la Lunca Mare

   Sentinţa pe fond pronunţată la sfârşitul anului trecut de Judecătoria Pătârlagele pentru fostul primar al oraşului Nehoiu, Florentin Lungu, de 10 ani şi trei luni de închisoare pentru nouă infracţiuni în legătură cu o alunecare de teren din zona Lunca Mare, este, fără doar şi poate, un record în materie penală în ceea ce priveşte pedepsirea unor fapte de corupţie printr-o decizie a unei instanţe buzoiene. 
Decizia a fost deja atacată cu apel atât de cei doi inculpaţi – Florentin Lungu şi Crina Dicu, inginer la Ocolul Silvic privat Nehoiu (condamnată la patru ani, şapte luni şi 20 de zile de închisoare cu executare)-, dar şi de Primăria Nehoiu, prin primarul Ionuţ Milea. Dacă în cazul ­pri­milor doi este lesne de înţeles motivul apelului, în cazul Primăriei Nehoiu rămâne de văzut, având în vedere că încă dinaintea pronunţării sentinţei, în Consiliul Local al oraşului au fost discuţii în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciilor cu care autoritatea locală a fost nevoită să se constituie ca parte civilă în proces. Unii aleşi locali, chiar adversari politici ai fostului primar Lungu, au arătat clemenţă faţă de acesta, apreciind că persoanele din dosar nu trebuie „apăsate“ atâta timp cât zona respectivă este una gri, cu alunecări, care de aceea a şi fost împădurită. 
De altfel, în cursul procesului, după ce procurorii s-au sesizat că daunele cerute de Primăria Nehoiu sunt cam mici, în dosarul în care fostul primar Florentin Lungu este judecat pentru nouă fapte penale în strânsă legătură cu alunecarea de teren de la Lunca Mare, unde a tăiat brazii ca să facă loc saivanului pentru capre, de frica unui nou dosar penal, responsabilii administraţiei nehoiene şi-au reanalizat poziţia şi s-au gândit că este cazul să ceară despăgubiri la valoarea estimată în rechizitoriu de 400.000 lei. 
   Mai exact, de la 40.000 lei, cu cât Primăria Nehoiu s-a constituit parte civilă în proces, administraţia oraşului a propus Consiliului Local – iar acesta a votat, să se stabilească la 300.000 – 400.000 lei valoarea orientativă a lucrărilor necesare pentru îndreptarea şi stabilizarea terenului afectat, „conform rechizito­riului emis de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti din data de 29.04.2015“. Dovadă că aleşii locali nehoieni nu aveau habar de conţinutul dosarului, încurcând expertizele cu notele de calcul, după cum reiese din discuţiile de la şedinţa extraordinară din data de 24 octombrie 2016,   când s-a pus în dezbatere adresa Judecătoriei Pătârlagele în care li s-a cerut să explice dacă înţeleg că în cauză trebuie să indice un prejudiciu exact şi nu o sumă orientativă. (vezi minuta şedinţei pe https://nope.opiniabuzau.ro/files/minuta-nehoiu.pdf)
Cert este însă că singurele documente despre întinderea prejudiciului cauzat de fostul primar Florentin Lungu ca urmare a acţiunilor de defrişare, decopertare, excavaţii şi săpături ce au produs alunecarea de teren în cartierul Lunca Mare, zona Cimitir, pe o suprafaţă de 4.533 mp teren aparţinând Primăriei Oraşului Nehoiu, au fost evaluările estimative din dosar a doi experţi în baza cărora procurorul de caz a stabilit, ­orie­ntativ, pagubele.
   Astfel că, în apel, cel mai probabil, se va încerca obţinerea unei reduceri a prejudiciului stabilit în rechizitoriu, în favoarea, mai ales a fostului primar Florentin Lungu.

Aleşi locali, bulversaţi

   Reamintim că, iniţial, Primăria Nehoiu s-a constituit parte civilă în proces şi a cerut daune în cazul alunecării de la Lunca Mare, de care se face vinovat Lungu, de numai 40.668,24 lei, din care 20.554 reprezentau cheltuieli efectuate de autorităţile locale cu lucrările de stabilizare a alunecării de teren din zona „La cimitir“, iar diferenţa reprezenta valoarea materialului lemnos de pe terenul respectiv. Deşi instanţa a încuviinţat probatoriul cu înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale, precum şi cu înscrisurile ataşate cererii de constituire de parte civilă, urmare cererii formulate de unitatea administrativ teritorială Oraşul Nehoiu, prin consilier juridic Ion Cotici, procurorii au fost sceptici în ceea ce priveşte suma cerută ca despăgubire de autoritatea locală. Astfel că Ministerul Pu­blic a solicitat emiterea unei adrese către Consiliul Local Nehoiu, prin care să fie înştiinţat ca, în termen de cinci zile de la comunicare, să depună la dosarul cauzei documentaţia ce a stat la baza emiterii hotărârii Consiliului Local Nehoiu care stabileau prejudi­ciul iniţial.
   Urmare adresei Judecătoriei Pătârlagele, aleşii oraşului au fost băgaţi iar în şedinţă, a doua din luna octombrie 2016 pe acest subiect, însă, nici de această dată nu au putut da instanţei un răspuns lămuritor, concluzia discuţiilor fiind aceea că este nevoie de o expertiză tehnică specializată pentru stabilirea întinderii pre­judiciului, soluţia tehnică pentru oprirea alunecării de teren şi valoarea lucrărilor aferente.
Până la finalul procesului nu s-a întâmplat însă nimic. 

Înscrisuri falsificate, desfiinţate

   Potrivit sentinţei, instanţa i-a obligat pe cei doi inculpaţi la plata a peste 4,4 miliarde lei vechi către UAT Nehoiu în calitate de parte civilă,  reprezentând cheltuieli efectuate de către autoritatea locală pentru realizarea lucrărilor de stabilizare a alunecării de teren cauzate de defrişarea terenului la ordinul fostului primar al oraşului, Florentin Lungu, pentru a-şi amenaja pe terenul respectiv un saivan pentru capre. 
„În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală rap. la art. 20 alin.5 lit. b Cod de procedură penală, obligă inculpaţii Lungu Florentin şi Dicu Crina, în solidar, la plata către partea civilă U.A.T. Oraş Nehoiu a sumelor de 20.214,24 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului – materialului lemnos şi de 20.554 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de către autorităţile locale cu lucrările de stabilizare a alunecării de teren din zona Lunca Mare, punct . În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală rap. la art. 20 alin. 5 lit. b Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul Lungu Florentin la plata către partea civilă U.A.T. Oraş Nehoiu a sumei de 400.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare pentru îndreptarea şi stabilizarea a alunecării de teren cauzate. În baza art. 397 alin. 3 rap. la art. 256 Cod de procedură penală, coroborate cu art. 25 alin.3 Cod de procedură penală şi art. 106 alin.4 din legea 46/2008, obligă inculpatul Lungu Florentin la restabilirea situaţiei anterioare a terenului cu vegetaţie forestieră ce face obiectul infracţiunii prev. de art. 106 alin. 1 din Legea 46/2008. În baza art. 397 Cod de procedură penală rap. la art. 25 alin.3 Cod de procedură penală, dispune desfiinţarea înscrisurilor falsificate, ­res­pectiv: procesul verbal de punere în posesie nr. 457/10.05.2013 (trei exemplare); a menţiunilor din registrul de ­evi­denţă al proceselor verbale în care a fost înregistrat procesul-verbal 457/2013; adresa înaintată de Primăria oraşului Nehoiu către OCPI Buzău nr. 51348/11.09.2014; Referatul de admitere şi planul parcelar pentru care s-au obţinut numerele cadastrale 21837 şi 21838, ambele aferente Tarlalei 55, Parcela 889, 890; Contract de servicii silvice nr. 734/24.03.2014 încheiat între Ocolul Silvic Nehoiu Privat şi proprietar Mocănaşu Silvia Zenovia prin împuternicit Despa Genica; Delegaţia de marcare nr. 291/27.02.2014; Raportul de semnalare nr. 02/25.03.2014; Raportul de activitate nr. 1053/ 28.03.2014; APV 3188/26.03.2014; Autorizaţia de exploatare emisă pentru SC TRANSERVCONS ANDI SRL nr. 718410/ 02.04. 2014“, se precizează în sentinţa pe scurt.

Florentin Lungu acuzat de nouă infracţiuni 

   Florentin Lungu a fost tri­mis în judecată în 2015 de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care au stabilit că acesta se face vinovat de conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigarea angajaţilor de la Primăria Nehoiu la abuz în serviciu, instigare la distrugere de înscrisuri, reducerea supra­feţei fondului forestier fără drept, instigare la tăiere ilegală de arbori şi sustragere de arbori de pe o suprafaţă de teren forestier defrişat haotic şi ilegal, ce a dus la producerea unei alunecări de teren care a pus în pericol cimitirul din zona Lunca Mare.
   În acest dosar, fostul ales local a fost reţinut la sfârşitul lui 2014, după ce fusese chemat la Ploieşti de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel doar pentru o simplă audiere. Pesedistul nu i-a mai putut îmbrobodi pe oamenii legii, iar aceştia au decis să-l reţină pentru 24 de ore şi apoi instanţa l-a trimis în arest preventiv. Mai bine de un an, el a fost în arest la domiciliu şi, ulterior, plasat sub control judiciar de judecătorul cauzei. Odată cu Lungu, în faţa judecătorilor au ajuns şi doi complici ai săi, inginerul Nicolae Petre, zis „Liţă“, decedat între timp, administratorul Ocolului Silvic Privat Nehoiu, şi inginerul silvic Crina Dicu, de la acelaşi ocol silvic.
Întreaga poveste este legată de punerea în posesie, cu cântec, a unui teren de 3 hectare în zona Lunca Mare care, în septembrie 2014, a început să se „scurgă“ către cimitir şi locuinţe, după ce pădurea a început să dispară arbore cu arbore. Inspectorii sil­vici au descoperit defrişări haotice şi ilegale, iar o plângere ajunsă în atenţia procurorilor l-a făcut ­res­ponsabil de nenorocire chiar pe primarul de la Nehoiu care, după ce a pus mâna pe teren, a ras pădurea pentru a-şi instala acolo o stână de capre, avându-i complici pe angajaţii săi de la firma pe care o gestionează, Prodfor, şi din cauza căreia, întâiul ales al oraşului a fost condamnat cu suspendare pentru conflict de interese, după ce a dispus achitarea, de către Primărie, a unor facturi emise chiar de Prodfor.
   După ce moştenitorul pădurii, o anume Silvia Genovia Mocănaşu, a fost pus în posesie, în 2014, pădurea de conifere a fost culcată la pământ, arbore cu arbore, cu buldozerele, iar în locul ei au apărut construcţii din beton şi saivane. Împuternicita presupusei moştenitoare a fost nimeni alta decât contabila de la firma Prodfor, a lui Florentin Lungu, Genica Despa. Stâna ar fi fost amenajată chiar cu oameni şi materiale de la Primărie. Au fost ridicaţi în pădure chiar şi stâlpi de curent electric, iar când lucrurile au luat-o „la vale“ la propriu, Lungu şi-a luat tălpăşiţa.
Pentru faptele sale, Lungu a „încasat“ în primă instanţă 10 (zece) ani, 3 (trei) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare, fiindu-i anulată condamnarea de doi ani cu suspendare pentru conflict de interese, considerându-se că fapta este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în al doilea dosar. Anterior pronunţării sentinţei în acest proces, Lungu a încercat pe toate căile să scape de condamnarea cu suspendare, însă a pierdut inclusiv recursul în casaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe 9 februarie, el va încerca să convingă judecătorii de la Pătârlagele să revizuiască sentinţa pe fond în dosarul în care a fost condamnat cu suspendare pentru conflict penal de interese.
   Chiar dacă obţine o victorie în acest proces, pe Florentin Lungu îl aşteaptă ani grei după gratii. Pe rolul Tribunalului Buzău este în curs de judecată un al treilea dosar penal în care fostul primar de la Nehoiu a fost trimis în judecată pentru pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, abuz în serviciu, obţinere ilegală de fonduri, conflict de interese şi sustragere de înscrisuri, fapte asimilate infracţiunilor de corupţie aflate în legătură cu încheierea şi derularea a trei contracte de achiziţie publică, care au vizat reabilitarea sediului Policlinicii din localitatea Nehoiu, în perioada  2008-2012.
   Odată cu el a fost deferit justiţiei actualul primar Ionuţ Milea – viceprimar la data faptelor-, pentru abuz în serviciu, socrul acestuia, Vasile Şuşu, se­cretarul oraşului la data faptelor, Oancea Genovel Vasile, administratorul Prodfor SRL, firma lui Florentin Lungu, pentru complicitate la abuz în serviciu dar şi funcţionari importanţi din Primăria Nehoiu. Este vorba despre contabila şefă Elena Buta, pentru abuz în serviciu, (două fapte) şi obţinerea ilegală de fonduri, Valentin Stoichiţă, funcţionar public, Liviu Fieraru, inspector al Biroului Urbanism din cadrul Primăriei Nehoiu, pentru abuz în serviciu şi fals   intelectual şi jurista primăriei, Mieluzina Frăţilă, de asemenea, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.
(Vezi aici amănunte http://www.nope.opiniabuzau.ro/cum-a-transformat-lungu-de-la-nehoiu-prim-ria-ntr-un-club-al-penalilor)