În această dimineață, în jurul orei 4,00, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină la nu mai puțin de trei incendii puternice.
Primul s-a declanșat în localitatea Zoița, unde flăcările au cuprins casa unui bărbat în vârstă de 50 de ani, care locuia singur. Conform primelor informații, până la sosirea echipajului de pompieri la fața locului, au intervenit Serviciul de voluntari din zonă și vecinii. Proprietarul casei a fost surprins de incendiu în interiorul casei și a decedat.
În jurul orei 4,20 a urmat o nouă solicitare, pentru stingerea a două incendii declanșate în Buzău, pe strada Transilvaniei. Au luat foc două case învecinate. Patru autospeciale cu apă și spumă au acționat la stingerea focului care, la o casă, s-a manifestat generalizat, iar la cealaltă a cuprins acoperișul, ambele suprafețe de câte 80 mp fiecare. La fața locului a fost trimisă și o ambulanță SMURD