Un copil din Lopătari, ucis de calul pe care trebuia să-l ducă acasă

   Tragedie, miercuri, în comu­na Lopătari, satul Runcuri, aco­lo unde un copil de 13 ani a murit după ce a fost târât zeci de metri de o iapă pe care trebuia să o ducă acasă. Copilul, care provine dintr-o familie săracă, se afla pe un deal din apropierea locuinței împreună cu o verișoară cu câțiva ani mai mare. La un moment dat, mân­zul s-ar fi speriat de o haită de câini, și a luat-o la galop, la fel și iapa care era ținută de băiat de ham. Cabalina nu s-a oprit decât după mai multe zeci de metri însă pentru copil a fost prea târziu. Băiatul a fost târât de animal circa 100 de metri, smulgându-i degetele de la o mână și lovin­du-l de mai multe obiecte contondente. Izbitura de o piatră i-a fost însă fatală copilului.

   Verișoara băiatului și-a a­nun­țat mama imediat, care a su­nat la 112, dar din cauza cantității mari de sânge pe care bă­iatul a pierdut-o, medicii nu au mai putut face nimic pentru el.

   Polițiști au deschis un do­sar penal pentru moarte suspectă și continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările în care s-a întâmplat tragedia.

   O altă nenorocire de acest gen s-a întâmplat pe 31 decembrie 2016  la Brădeanu. Un tânăr de 20 de ani care se afla la urat în ultima zi a anului a fost aruncat de pe cal. Tânărul a fost preluat în comă profundă și dus cu elicopterul la spitalul din Galați.